Petru Moldovan are 130 de familii de albine. Dacă într-un an bun extrage în jur de 20-30 de kilograme de miere de salcâm dintr-un stup, în acest an nu a adunat nici măcar trei kilograme.
„Să vă dau un exemplu, eram la salcâm şi ploua, 2-3 ore cald, după aceea iar ploaie, iar 2-3 ore cald, după aceea ploaie. Şi dacă sunt ploi repetate pe zi, ploaia spală nectarul din floare. Practic, producţia de salcâm, anul ăsta, a fost compromisă,” spune el.
Mierea de salcâm este cea mai căutată, dar cum producţia este mică, apicultorii au ridicat preţurile.
„25 a fost anul trecut şi acum l-am pus la 30”, spune un alt apicultor, Aurelia Burcă.
Clienţii sunt puţini şi nici nu se uită la borcane mai mari de 400 de grame.
Apicultorii spun că situaţia este la fel şi în celelalte ţări europene. Oamenii speră să recupereze pagubele începând de săptămâna viitoare când vor muta stupii lângă tei şi floarea soarelui. Anul trecut, România a exportat aproximativ 10.000 de tone de miere, cam 70% din producţia totală. Valoarea exporturilor a fost de 32 de milioane de euro.