Mariana Câmpeanu: „În sistemul militar sunt pensii de peste 10.000 de lei”

Data publicării:
0502pensii-47831

În urmă cu câteva zile, Avocatul Poporului, printr-un raport, recomada revenirea la sistemul pensiilor speciale dinaintea tăierii, pentru că, spune acesta, este o nedreptate care ar încălca Constituția.

„Problema este alta. Raportul este unul foarte interesant în care vedem, ca într-o oglindă, tot ce s-a întâmplat în sistemul de pensii începând cu 2009. De fiecare dată când s-au făcut modificări, am spus că nu a fost bine. S-au produs dezechilibre, nedreptăți și a crescut deficitul la pensii. Toată această reformă ne-a fost prezentată ca o metodă de a asigura sustenabilitatea sistemului, dar, din contră, ea a adâncit deficitul.

Ceea ce s-a întâmplat cu pensiile militare a fost cea mai mare gafă a Guvernului Boc. Nicăieri în lume, aceste pensii nu sunt în sistemul public. Așa a fost și în România, de la Cuza până la Boc. Singurul care și-a permis să schimbe acest sistem a fost Emil Boc. Nici măcar Ceaușescu nu și-a permis asta. Recalcularea a dus la o creștere cu 30 la sută. Au luat o măsură fără niciun studiu și s-a creat un dezechilibru total într-un sistem care funcționa foarte bine. Cea mai mare pensie era de 5.000 de lei, iar după recalculare există și pensii de peste 10.000 de lei”, a spus Mariana Câmpeanu.

Bogdan Hossu: „Se ia din coșul comun, la care statul nu contribuie”

Președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a precizat că statul trebuie să contribuie la pensiile pe care le decide politic.

„Problema pensiilor speciale se pune la principiu, care este că toată lumea trebuia să beneficieze de pilonul 1, iar pensia specială ar fi trebuit să reprezinte o pensie pe pilonul 3 pe care angajatul de la stat o primea, în anumite condiții. Scopul acestei pensii de serviciu era o motivare a funcționarului public de a fi corect sau să rămână în sistem. Statul trebuie să vină, și pentru pensiile pe care le decide politic, să contribuie. Se ia din coșul comun, la care statul nu contribuie”, a explicat Bogdan Hossu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...