Graba pare să fie singura regulă după care se ghidează mulți pietoni. Ignoră complet semafoarele şi nu sunt singurii care procedează astfel.
Traversarea neregulamentară rămâne principala cauză a accidentelor rutiere grave. Aproape o treime dintre ele au avut loc din cauza pietonilor care au trecut prin loc nepermis.
Al doilea cel mai mare număr de accidente e dat de neacordarea priorităţii de trecere pietonilor.
Douăsprezece persoane au murit şi 125 au fost rănite grav anul trecut în Bucureşti. Din acest motiv, de multe ori, traversarea zebrei devine un concurs de sprint.
Multe dintre accidente au avut loc, însă, exclusiv din vina şoferilor.
Din cauza nerespectării indicatorului "cedează trecerea", anul trecut, în Capitală, au murit 5 oameni, iar alte 60 de persoane au fost rănite grav.
Cifrele sunt însă în scădere. Numărul total al accidentelor a scăzut în 2014 cu 21,8 la sută faţă de 2013.
„În primul rând conducătorii auto trebuie să ţină cont de rigorile legii, să fie conştienţi de acţiunile pe care le fac şi să ţină cont de cele mai mici sfaturi întrucât cele două clipe de neatenţie pot duce la producerea unor tragedii”, spune Andrei Codău, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere Bucureşti.
În 2010, România s-a angajat să reducă numărul evenimentelor rutiere la jumătate până în anul 2020.
„Sperăm ca în acest an sau anul următor să îndeplinim 100 la sută acest obiectiv, să trecem cu brio acest test şi numărul persoanelor decedate să fie cât mai mic în Bucureşti”, spune Andrei Codău.
Anul trecut, în Capitală, în urma accidentelor rutiere au murit 61 de persoane, iar ale 583 au suferit răni grave.