Lupii au atacat noaptea o stână din Bistrița și au sfâșiat 40 de oi
Data actualizării: Data publicării:
Un oier din județul Bistrița Năsăud a rămas fără zeci de oi, după ce stâna lui a fost atacată de o haită de lupi, scrie Bistrițeanul.ro.
Oile au fost sfâșiate de lupi, pe care nici câinii de pază ai stânei n-au reușit să-i alunge.
Lupii au atacat stâna din localitatea Buduș în noaptea de 12 spre 13 martie. Proprietarul turmei se afla singur la stână la momentul atacului, alături de câinii săi.
Turma avea peste 100 de oi și bărbatul spune că a pierdut aprope jumătate dintre ele.
„40 de oi am găsit sfârtecate. Am 48 de ani, dar din-astea eu nu am pățit. N-aveam asigurare pe ele. Paguba e foarte mare, o oaie bună se dă și cu 1.000 de lei…” a declarat ciobanul pentru Bistrițeanul.ro.