Locurile de parcare se scumpesc în marile orașe. În Sectorul 1 din București taxa ar putea ajunge la 600 de lei pe an

Data actualizării: Data publicării:
parcare

Bătălia pentru locurile de parcare în marile oraşe continuă. Între timp, tarifele pentru parcări cresc, iar autorităţile locale se gândesc să le majoreze şi mai mult. În sectorul 1 este în discuţie un proiect prin care un loc de parcare de reşedinţă să ajungă la 600 de lei pe an. În ceea ce priveşte creşterea numărului de locuri de parcare, soluţii există, dar sunt puţine, aşa că românii vor trebui să meargă mai des pe jos sau cu transportul în comun.

Găsirea unui loc de parcare în Bucureşti, o misiune imposibilă

Găsirea unui loc de parcare în Bucureşti poate fi o misiune imposibilă. Locuitorii Sectorului 2 se plâng că de ani de zile încearcă să semneze un contract cu Administraţia Domeniului Public.

Bărbat: Am încercat, dar ni s-a spus că sunt foarte multe cereri, sunt cereri făcute de ani de zile. Totdeauna ne zice că suntem în așteptare.
Femeie: Foarte greu, deci doar să te mai duci în pasaj, la Obor, unde mai sunt locuri cu ora. Sunt cateva locuri, ori blocul are 8 etaje cu 3 apartamente pe fiecare etaj, vă dați seama.

De la 1 ianuarie, taxele pentru parcarea de reşedinţă au crescut până la 84 de lei în zona centrală. La Primăria Sectorului 1 este în dezbatere publică un proiect prin care preţurile ar fi majorate chiar de opt ori.

Cezara Scutari, jurnalist Digi24: Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică, cei care doresc să rezerve un loc de parcare standard de reşedinţă doar pe timpul nopţii, în zilele lucrătoare între orele 18:00 şi 8:00, trebuie să plătească 270 de lei pe an. Dacă vor bloca aceste locuri de parcare pe timpul zilei, riscă amenzi. Cei care doresc însă să rezerve un loc de parcare non-stop, trebuie să plătească 600 de lei pe an.

Bărbat: Șase milioane vechi? Eu ce să zic? Nu pot să mă exprim. Păi, un pensionar care are șase milioane pe lună ce face?

Şi alţi primari de sector iau în calcul să aplice astfel de tarife. Numărul de locuri de parcare ar putea creşte, dar tot nu ar fi suficient pentru toţi cetăţenii.

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2: Sunt 26 de mii de locuri de parcare și 360 de mii de mașini. Ceea ce am putea face este să le reducem cetățenilor dependența de mașină. Să-i putem face să folosească mai mult transportul în comun.

În Timișoara, trotuarele, transformate în parcări

În Timişoara majoritatea străzilor din zona centrală au devenit pietonale. Au fost desființate sute de locuri de parcare în zona zero.

Mihai Vălușescu, jurnalist Digi24: În Timișoara, parcarea rezidențială este gratuită, în schimb dacă vrem să ne lăsăm mașina o zi parcată în centrul orașului, trebuie să scoatem din buzunar aproximativ 20 de lei, acesta este și motivul pentru care mulți șoferi parchează în continuare pe trotuar.

Reporter: Vi se pare că merită prețul?
Bărbat: Nu, chiar deloc. Nu se justifică nimica doar pentru niște marcaje, nu.
Bărbat: Dacă ar fi mai multe locuri de parcare, chiar ar fi nevoie. Nu sunt curățate majoritatea, dacă se observă lucrul acesta.

În Brașov se pierd 15-20 de minute până se găsește un loc de parcare

Și în municipiul Brașov, șoferii pot pierde aproximativ 15-20 de minute până găsesc un loc de parcare. În plus, în luna noiembrie tarifele au crescut.

Bărbat: Este mai scump.
Reporter: Ați căutat mult un loc de parcare?
Bărbat: Da.

Bărbat: Cred că s-a scumpit, că văd că e 3 lei și 10, dar ce părere să am?, asta este.

Teodora Puzdrea, jurnalist Digi24: În oraș există aproximativ 10.000 de locuri de parcare cu plată. Dacă înainte șoferii plăteau în zona zero, doi lei pe oră, acum tariful a ajuns la trei lei pe oră.

În municipiul Brașov sunt aproximativ 60.000 de locuri de parcare, dintre care 45.000 sunt de reședință.

Sorin Toarcea, purtător de cuvânt Primăria Brașov: La parcările rezidențiale, de mai mulți ani tarifele de închiriere sunt aceleași, între 120 de lei, până la 156 de lei în zona centrală, vorbim de tariful pe an.

În centrul Brașovului tariful pentru o zi ajunge la 24 de lei. Preţul pentru parcare timp de 30 de zile pentru persoane fizice este de 180 de lei.

Reporteri: C. Scutari / T. Puzdrea / M. Vălușescu
Operatori: M. Tănase / D.
Dascălu / M. Pop

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri