Ani de zile au dormit sub cerul liber iar acum se bucură că au în sfârşit o casă. Unul dintre norocoşi este Aurel. Drumul lui a început într-un centru de plasament din Recaş. A făcut apoi şcoala în Timişoara şI a încercat să îşi găsească un loc de muncă, însă în zadar.
Acum, la 25 de ani, are pentru prima dată o cameră numai a lui.
„Din moment ce lucrez, şi totul e bine, mai departe oi vedea ce voi putea face", spune el.
Şi Liliana, mamă a doi copii, simte, în sfârşit, că are un rost. „Ieşeam dimineaţa de la azilul de noapte la ora 7, plecam cu copiii, mergeam pe băncile de la Bega şi copiii mei dormeau pe bănci”, își amintește ea.
„Lucrăm 230 de hectare de pământ, în fiecare an cultivăm 100 de hectare de grâu. Aici avem o moară, ne facem făină, se transformă în pâine şi ajunge la centrele noastre rezidenţiale de copii, cantine sociale", explicăHerbert Grun, preşedinte Federaţia Caritas
Nu orice persoană fără adăpost poate ajunge să trăiască şI să muncească în fermă. Sunt aleşi doar cei care nu au fost implicaţi în scandaluri şi care demonstrează că își doresc să muncească.