Klaus Iohannis: Nu ne putem permite o revenire la practicile regimului comunist

Data publicării:
iohannis portret - presidency

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi un mesaj cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului în care spune că, la mai bine de un secol de la instalarea primelor regimuri totalitare,“nicio utopie nu s-a dovedit mai sângeroasă decât fascismul şi comunismul”. Preşedintele vorbeşte şi despre faptul că totalitarismul a distrus statul de drept, iar cei care i s-au opus au avut de suferit, astfel că victimele trebuie comemorate neîncetat. De asemenea, Iohannis consideră că generaţia actuală trebuie să apere democraţia şi să acţioneze pentru întărirea instituţiilor şi consolidarea poziţiei statului român pe plan extern. ”Astăzi, tentaţia iliberalismului este extrem de mare. Trebuie să ne facem datoria de cetăţeni responsabili şi să combatem orice tendinţă extremistă care ne poate îndepărta de valorile şi principiile europene”, afirmă şeful statului.

“Astăzi, la mai bine de un secol de la instalarea primelor regimuri totalitare, putem spune, fără teama de a greşi, că nicio utopie nu s-a dovedit mai sângeroasă decât fascismul şi comunismul. Regimurile inspirate de aceste ideologii, opuse liberalismului şi democraţiei, au avut repercusiuni majore asupra dezvoltării politice a statelor din Europa Centrală şi de Est. Vieţile a milioane de persoane au fost distruse. În încercarea de a crea omul nou, uzând de politici îndreptate împotriva condiţiei umane şi construind societăţi bazate exclusiv pe teroare, cele două regimuri au lăsat în urma lor milioane de victime faţă de care, astăzi, ne manifestăm recunoştinţa şi compasiunea”, se arată în mesajul transmis de preşedinte, cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului, potrivit News.ro.

De asemenea, acesta afirmă că regimurile totalitare au distrus statul de drept, iar cei care s-au opus dictaturilor au fost privaţi de libertate, toruraţi şi umiliţi.

“Totalitarismele au distrus statul de drept, au încercat să spulbere libertatea de expresie, au încălcat, în mod flagrant, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, însă nu au reuşit să reprime dorinţa de libertate şi ataşamentul faţă de valorile democratice ale milioanelor de oameni care au crezut cu tărie că aceste regimuri pot fi învinse. Cei care s-au opus dictaturilor au fost privaţi de libertate, torturaţi, umiliţi, iar mulţi au plătit chiar cu viaţa pentru vina de a fi militat pentru o societate liberală, construită pe principii sănătoase, în acord cu valorile fundamentale ale umanităţii. Abnegaţia de care au dat dovadă victimele fascismului şi comunismului dovedeşte că, în lupta cu pericolele care afectează corecta dezvoltare a unei societăţi, este nevoie de curaj şi de un puternic sentiment de patriotism civic”, subliniază Klaus Iohannis.

Şeful statului spune că vicimele acestor regimuri trebuie comemorate neîncetat, explicând că “uitarea victimelor fascismului şi comunismului şi falsificarea istoriei sunt lovituri grave aduse umanităţii”.

“Victimele regimurilor totalitare trebuie comemorate fără încetare, trebuie ferite de trivializare şi banalizare, astfel încât legitimitatea curajului şi sacrificiului lor să fie pusă în lumină. Uitarea victimelor fascismului şi comunismului şi falsificarea istoriei sunt lovituri grave aduse umanităţii. 23 august este o dată fatidică în istoria României. Împărţirea sferelor de influenţă în Europa ca urmare a semnării, la 23 august 1939, a Pactului Ribbentrop-Molotov, a determinat pierderile teritoriale din anul 1940 şi a grăbit calamitatea totalitară care avea să dăinuie pentru multe decenii. Anii de dictatură au condus la stagnarea economică şi socială a României, iar efectele au fost vizibile în societatea românească inclusiv după căderea comunismului şi tranziţia către democraţie”, mai precizează Klaus Iohannis în mesaj.

De asemenea, preşedintele aminteşte că în acest an se sărbătoreşte Cententarul Marii Uniri, iar asumarea adevărului istoric şi analiza serioasă a evenimentelor care au marcat societatea noastră reprezintă un obiectiv prioritar. Iohannis îndeamnă să ne facem datoria de cetăţeni şi să “combatem orice tendinţă extremistă care ne poate îndepărta de valorile şi principiile europene”.

“Celebrăm, anul acesta, 100 de ani de la formarea statului naţional unitar român, iar asumarea adevărului istoric şi analiza serioasă a evenimentelor care au marcat societatea noastră reprezintă un obiectiv prioritar. Astăzi, tentaţia iliberalismului este extrem de mare. Trebuie să ne facem datoria de cetăţeni responsabili şi să combatem orice tendinţă extremistă care ne poate îndepărta de valorile şi principiile europene. Am putut observa, în ultima perioadă, o serie de atacuri lansate cu scopul de a fragiliza democraţia românească. Nu ne putem permite renunţarea la angajamentele asumate odată cu integrarea în Uniunea Europeană şi nici o revenire la practicile care au caracterizat regimul comunist. Să nu uităm că, în timpul dictaturii, distrugerea societăţii civile, anihilarea pluralismului politic şi a drepturilor fundamentale au însemnat, de fapt, distrugerea sistematică a statului de drept”, a mai transmis acesta.

În final, preşedintele Klaus Iohannis subliniază faptul că generaţia actuală trebuie să apere democraţia şi statul de drept.

“Generaţia actuală trebuie să rămână activă în lupta pentru apărarea democraţiei şi a statului de drept, să-i omagieze pe cei care au făcut posibilă România de astăzi şi să acţioneze, cu verticalitate şi bună-credinţă, pentru întărirea instituţiilor şi consolidarea poziţiei statului român pe plan extern. Fie ca amintirea victimelor să rămână veşnic în inimile noastre!”, conchide el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...