Județul în care una din cinci mame este minoră

Data actualizării: Data publicării:
asistenta-bebelus-abandonat

Aproape 20 la sută din totalul bebelușilor născuţi anul trecut în Buzău au fost aduşi pe lume de mame minore. Situația este cu atât mai gravă cu cât multe dintre ele și-au abandonat bebelușii în spital. Autoritățile sunt îngrijorate și au început un program prin care şi-au propus să le învețe pe tinere cum să se protejeze de sarcinile nedorite.

El este Marian, un bebeluş de doar 6 luni. Numele şi primele mângâieri de la naştere le-a primit nu de la mamă, ci de la medicii şi asistenţii din Maternitatea Buzău. Cea care i-a dat viaţă, o adolescentă de 17 ani, a decis să îl abandoneze.

Mădălin Bobe, medic neonatolog: „Prematur de 700 de grame, născut la noi în maternitate, acum are aproximativ 6 luni, a avut o evoluţie lentă, greoaie, a fost ventilat mecanic, a respirat un aparat pentru el.”

În ultimii ani, în judeţul Buzău, tot mai multe minore au devenit mame. Copleşite de situaţie, multe şi-au abandonat micuţii chiar în maternitate. 22 dintre ele numai în 2017.

Mădălin Bobe, medic neonatolog: „Întregul personal al maternităţii, asistentele, infirmierele, cu toţii contribuim la creşterea lor.”

Cristina Niculescu, șef serviciu DGASPC Buzău: „Este dificil pentru ele să îşi asume rolul de mamă. Provin de cele mai multe ori din familii dezorganizate, trăiesc în mediul rural.”

Mădălin Bobe, medic neonatolog: „Dacă ne gândim fizic, unele dintre ele sunt suficient de dezvoltate, dar psihic nu sunt dezvoltate. Riscul cel mai mare (pentru copil, n.red.) este să se nască prematur.”

Adriana Bratosin, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău: „Un program pentru mamele din familiile sărace, oferindu-le posibilitatea să le fie montat un sterilet. Până în acest moment două mămici şi-au dat acordul pentru această procedură.”

Anul trecut, din cei peste 2300 de bebeluşi veniţi pe lume la Maternitatea din Buzău, aproape 470 au fost născuți de fete care nu împliniseră vârsta majoratului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri