Istoria evreilor și a Holocaustului ar putea deveni materie de studiu în învățământul liceal și profesional din România

Data publicării:
intrarea de la Auschwitz
Intrarea de la lagărul din Auschwitz. Foto: Profimedia Images

Camera Deputaţilor a aprobat miercuri o propunere legislativă pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului, care prevede introducerea unei discipline şcolare cu acest obiect în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional.

Propunerea legislativă a fost inițiată de deputatul Silviu Vexler, care este și președintele Federației Comunităților Evreiești din România.

Propunerea, adoptată cu 270 de voturi „pentru”, opt împotrivă și 25 de abțineri, vizează introducerea disciplinei şcolare „Istoria Evreilor. Holocaustul” în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional, parte a trunchiului comun, respectiv instituirea şi acordarea Premiului Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, informează Agerpres.

„Cultivarea memoriei, învăţarea toleranţei ca exerciţiu de sinceritate şi ca formă de asumare a propriei identităţi nu pot fi desăvârşite fără asumarea trecutului şi fără învăţarea cunoaşterii şi a recunoaşterii. (...) În paralel cu toate măsurile legislative şi instituţionale care au fost adoptate anul trecut, un cadru educaţional prin care tinerii să cunoască şi să înţeleagă ceea ce s-a întâmplat în trecut, ca parte a formării lor ca cetăţeni, are un rol cu totul special şi fundamental. Educaţia şi înţelegerea sunt cele mai bune arme pentru a cultiva democraţia şi libertatea, pentru a contracara intoleranţa şi extremismul", a declarat iniţiatorul propunerii legislative, deputatul Silviu Vexler.

Potrivit lui Vexler, introducerea noii discipline şcolare are ca scop dobândirea de cunoştinţe şi perspective noi despre istoria, cultura şi tradiţiile comunităţilor evreieşti din România, modul în care această minoritate naţională a contribuit la evoluţia şi modernizarea societăţii româneşti de-a lungul timpului, dar şi înţelegerea istoriei Holocaustului din România.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată în cazul proiectului de lege privind studierea istoriei evreilor și a Holocaustului, care urmează să fie supus aprobării de Senat.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...