Marin Spânu cultivă orez de mai bine de un deceniu în comuna Giurgeni. A fost martorul extinderii - parcelă cu parcelă - a investitorului italian în regiune. A reușit, totuși, să își conserve și chiar să își dezvolte afacerea.
„La vremea când eu cumpăram în orezărie, ei erau micuți, doar veniseră pe piață atunci. Acum, situația s-a inversat: ei sunt mari, eu sunt la dimensiunea mea”, spune Marin Spânu, fermier din Giurgeni.
Dacă el nu a vândut niciun hectar italienilor, zeci de oameni au făcut-o. Localnicii se plâng acum că investitorii străini au profitat de sărăcia din zonă şi au cumpărat pământurile la preţuri mici.
„Își bat joc de oameni cu sume enorm de mici pentru un hectar de teren. I-au prins la strâmtoare pe bătrâni...”, spune o femeie din comună.
Anghel Ștefan a renunțat la parcela pe care o avea încă din 2003. „A avut dimensiunea trei hectare și 25 de ari, le-am vândut cu opt milioane de lei și ni s-au dat 26,5 milioane de lei”, spune bărbatul, care completează că preţul este unul mic şi că cei mai mulţi dintre cei care au vândut s-au „înşelat”.
Compania italiană susţine că a cumpărat terenurile la preţul pieţei. Acum, investorii italieni deţin peste 7.000 de hectare în zonă.
Constantin Guriță, administratorul investitorului italian, spune că nu toate terenurile pot fi folosite ca orezării. „Unele se pretează, unele nu se pretează pentru orezării. Noi încercăm, în momentul actual, să comasăm suprafețele în care putem amenaja orezării. Deci, de a extinde cultura orezului în România”.
Firma italiană are 50 de angajaţi, iar reprezentanţii companiei spun că îi costă 1.800 de euro pe an să întreţină un hectar cultivat, însă fiecare astfel de parcelă produce, anual, între cinci și opt tone de orez. În 2006, compania a cumpărat și o fabrică, în care orezul este prelucrat și ambalat, pe soiuri.
„Are o capacitate de 150 de tone de orez brut prelucrat în 24 de tone. Funcționează 24 din 24, șapte zile din șapte”, spune Mihai Nedelcu, directorul de producție al companiei din Italia.
Italienii recoltează anual 50.000 de tone de orez de pe terenurile din Ialomiţa. Cea mai mare parte a producţiei rămâne în România şi numai 25% merge la export.
Jumătate din terenurile agricole din România sunt deținute sau administrate de străini.