Intrările în București - o mahala care sperie vizitatorii

Data publicării:
caruta intrare bucuresti

Intrările în Bucureşti debusolează orice vizitator. Buruienile, gunoaiele şi indicatoarele ruginite şi rupte domină cel puţin jumătate dintre porţile de acces ale Capitalei! Administraţiile sectoarelor le-au ignorat şi le-au lăsat în voia sorţii. Cu excepţia celor dinspre Autostrada Soarelui, Otopeni şi Mogoşoaia, intrările în capitala uneia din ţările Uniunii Europene sunt dezolante şi sufocate de mizerie.


O toaletă improvizată, panouri ruginite şi căruţe pe şosea. Sunt primele lucruri pe care turiştii care vin din Turcia, Grecia şi Bulgaria le văd când trec principala poartă de acces din sudul Capitalei. Peisajul dezolant îi deranjează şi pe localnici. Iar căruţele intră frecvent în Bucureşti, chiar dacă ilegal. Administraţia sectorului 4 încasează taxe şi impozite şi de aici. Dar atât.

- Nasol. Nu s-a amenajat nimic, spune un locuitor din zonă.

- De cât timp ştiţi dumneavoastră că este zona aşa?

- De ani de zile!

- Descrieţi-mi puţin, ce vedeţi aici!?

- Haos!

- De cât timp e aşa?

- Eeeee... De prin 2009.

La graniţa dintre localitatea Bragadiru şi Sectorul 5 te întâmpină... ciulinii.

La câţiva paşi de mărăcini, atârnă spre şosea o bucată dintr-un indicator rutier. Lângă ea, o pânză zdrenţuită de vânt anunţă intrarea în Capitală. O alta, şi mai ruptă, le urează „bun venit” potenţialilor turişti germani şi francezi. Mesajul rezervat cunoscătorilor de engleză s-a stricat de mult. Iar edilii sectorului 5 n-au montat altul.

„S-au degradat. Văd că nu mai interesează pe nimeni.  Ei au bani şi pleacă şi îşi face luxul, şi noi uitaţi-vă ce... Bragadiru nu face, Bucureştiul nu face! Suntem aşa şi aşa! Suntem între graniţă”, spune indignată o femeie.

La Măgurele, în Ilfov, lucrează unii dintre cei mai deştepţi oameni ai lumii. Sunt cercetătorii care lucrează cu cel mai puternic laser civil din lume. De câte ori trec graniţa Bucureştiului, şi ei, şi alţii văd un teren viran şi-un gard vechi de ciment, cârpit pe alocuri cu tablă.

- Aici suntem în Măgurele şi dincolo e Bucureşti, nu?

- Spre Bucuresti, da!

- Dar n-a făcut nimeni nimic? Numai gunoaie, numai...?

- Păi dar cine să facă?

- Matale ce cari?

- Iarbă, pentru capre!

La dezinteresul din sectoarele 4 şi 5, contribuie şi administraţia sectorului 2. Situată pe Drumul Naţional 2 şi marcată cu un indicator strâmb, graniţa dintre Sectorul 2 şi Voluntari e... afumată de grătare  şi pigmentată cu buruieni şi gunoaie.

Chiar dacă primăriile sectoarelor 2, 4 şi 5 administrează cele mai urâte porţi de intrare în oraş, există şi o veste bună: arhitecţii, peisagiştii şi alţi specialişti din domeniu vor fi invitaţi de Primăria Generală să găsească soluţii pentru transformarea intrărilor în Capitală în adevărate repere urbanistice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri