Iași | Mii de familii fără căldură în locuințe

Data publicării:
APARTAMENTE FARA CALDURA SI APA

Iarnă afară, iarnă și în apartamentele a 6.000 de familii din Iaşi. 20% dintre cei care locuiesc în apartamentele racordate la sistemul centralizat de încălzire nu au primit căldură şi situaţia nici nu se va schimba prea curând. Iarna aceasta, caloriferele din blocurile cu datorii rămân reci.

Loredana Mihai are, de anul trecut, restanțe la căldură în valoare de 1.000 de lei. Femeia spune că din salariul de 1.400 de lei nu poate să-şi crească şi copilul, să plătească şi chiria şi să îşi achite toate facturile.

„Ne învelim cu plapuma, dorm cu copilul ca să îl încălzesc, dormim amândoi într-un pat și ne încălzim”, a spus femeia.

În aceeaşi situaţie sunt alte 6.000 de familii din oraş. Dintre locuințele care rămân în frig în această iarnă, 500 sunt în blocuri sociale.

Datoriile cumulate ale unui bloc cu 140 de familii se ridică la 250.000 de lei.

Îi așteaptă o iarnă friguroasă și pe cei care sunt cu plata la zi, dar care au ghinionul să locuiască între vecini rău-platnici.

„Au spus că blocul este cu datorii. Am spus că personal mi-am achitat toate datoriile și tratează problema global, cei care plătesc suferă. Avem un calorifer electric, soția e gravidă și ne descurcăm cum putem”, a explicat o persoană.

Dacă asociaţiile de locatari achită 30 la sută din datoria totală a blocurilor şi se angajează în scris să plătească în rate şi restul sumelor restante, furnizorul de căldură va deschide robinetul.

„În momentul în care se semnează acest protocol de eșalonare de către reprezentantul legal al asociației acesta fiind președintele și se plătește parțial datoria în acea zi, exact în acea zi, noi vom putea porni căldura”, a spus Ana Maria Icătoiu, director comercial la un furnizor de încălzire centralizată.

Datoriile celor care nu și-au plătit facturile la timp se ridică la 2 milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri