Haine groase puse în copaci pentru persoanele fără adăpost

Data publicării:
haine-copaci-timisoara-7

Zeci de timişoreni au adus, duminică, haine groase în Parcul Central pe care le-au legat de copaci astfel încât să fie luate de către persoanele fără adăpost. Acţiunea se află la cea de-a doua ediţie, prima având loc iarna trecută, în Piaţa Victoriei, potrivit News.ro.

haine-copaci-timisoara-2
FOTO: News.ro

Timişorenii au venit duminică, după prânz, în Parcul Central, cu sacoşe pline cu haine groase.

„Foarte interesant evenimentul, foarte bun şi foarte natural. Mi se pare chiar de bun simţ, nu e nimic fantastic. Nu am mai participat, spre ruşinea noastră, pentru că nu am ştiut, dar acum ştim şi o să participăm de fiecare dată”, a declarat Ludov, unul dintre cei veniţi să aducă haine.

Câţiva voluntari au preluat hainele aduse de oameni şi le-au pus în copaci sau le-au aşezat pe băncile şi pe mesele de şah din parc.

„Oamenii au nevoie de îmbrăcăminte pentru sezonul acesta rece. Ştiţi foarte bine că sunt multe cazuri de oameni care îngheaţă pe stradă şi e un mic efort din partea noastra să îi ajutăm. Cu toţii avem haine pe care nu le folosim în dulapuri şi cu atât mai bine putem să le dăm celor cărora le sunt utile. Am anunţat acţiunea în centrele de noapte şi cred că oamenii or să vină să le ia de aici. Noi ne-am luat angajamentul să luăm înapoi hainele care nu sunt ridicate şi să le ducem în centrele de noapte sau în cele în care vin oamenii străzii”, a declarat Denise Ardelean, unul dintre organizatori.

Acţiunea, care a fost anunţată pe Facebook, a fost organizată de Asociaţia Look Inside, fiind la a doua ediţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”