FOTO Agerpres
Guvernul a aprobat proiectul de buget pe 2016.
De la 1 decembrie, de majorarea salarială cu zece la sută au beneficiat aproximativ 630.000 de bugetari, adică mai bine de jumătate din personalul care lucrează în instituţiile publice. E vorba de angajaţii din administraţia publică centrală şi locală, dar şi de poliţişti, jandarmi şi salariaţii din unităţile de cultură.
Tot de la 1 decembrie au crescut şi lefurile celor din Educaţie şi din asistenţa socială. Aproape 360.000 de cadre didactice şi nedidactice au primit 15% în plus la salariu, iar 180.000 de lucrători din asistenţa socială, 25%. Lefurile medicilor şi asistentelor medicale crescuseră deja din luna octombrie.
Aceste majorări, care înseamnă cheltuieli suplimentare de 6,5 miliarde de lei în 2016, sunt motivul pentru care Guvernul a decis să nu mai aloce nimic în plus pentru bugetari anul viitor.
Sindicatele funcţionarilor publici sunt nemulţumite de această decizie, care vine după ce Executivul a anunţat că salariul minim nu va fi majorat în 2016.
Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici: „Ni se pare inadmisibil să hotărască că nu se mai plătesc orele suplimentare, în condiţiile în care chemi oamenii la muncă peste program. De asemenea, celelalte drepturi salariale care sunt trecute - prime, sporuri - sunt obligatorii a fi acordate, pentru că ele sunt corelate cu obligaţiile de muncă”.
Aceste drepturi nu s-au acordat nici în ultimii şapte ani.
Creşteri de salarii de la 1 decembrie
Administraţie publică, Apărare şi siguranţă, Cultură (săgeată sus 10%) 3 mld. lei
Sănătate (săgeată sus 25%) 1,8 mld. lei
Învăţământ (săgeată sus 15%) 1,7 mld. lei
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice