Gazele umflă facturile la întreținere. S-au scumpit cu 8% la 1 iulie

Data publicării:
conducte gaz budapesta afp-2

În Bucureşti de exemplu, unde este cel mai mic preţ al gigacaloriei din ţară, comparaţia între încălzirea cu gaz şi cea în sistem centralizat este în favoarea RADET-ului. Un bucureştean va plăti în această iarnă aproximativ 360 de lei pentru încălzirea unui apartament cu 2 camere, după scumpirea de 9 procente a metanului. Şi asta dacă luna decembrie, de exemplu, va fi la fel de blândă ca cea de anul trecut. În schimb, în sistem centralizat încălzirea va costa aproximativ 200 de lei.

Odată cu scumpirea gazelor, recuperarea investiţiei cu centrala termică se va face mult mai greu. Astfel, pe lângă costul propriu zis al instalaţiei, trebuie să luaţi în calcul şi revizia sistemului. Se face o dată la doi ani şi costă 260 de lei.

Astfel, iarna va fi grea pentru toţi consumatorii români, dar în special pentru familiile sărace. Guvernul nu a rezolvat nici până acum problema consumatorilor vulnerabili. Comisia Europeană a considerat că ajutoarele date până acum nu sunt suficiente, şi a chemat România la Curtea Europeană de Justiţie. Statul român ar putea fi amendat cu 22 milioane de euro pe an pentru că Guvernul a majorat subvenţiile pentru familiile nevoiaşe doar cu 20 de lei, sumă prea mică să acopere scumpirile.

Anul viitor gazele se vor scumpi cu 10%, iar până în 2018 majorarea va fi de peste 60 de procente.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri