Focar de infecţie din cauza inundaţiilor în judeţul Teleorman

Data publicării:
infectie

Peste 50 de gospodării din comuna Cervenia au fost inundate la sfârşitul lunii decembrie, când a plouat foarte mult. Apa nu s-a retras nici acum, pentru că şanţurile de scurgere nu sunt curăţate. Şi cum un rău nu vine niciodată singur, toaletele au refulat, iar dejecţiile au ajuns în pânza freatică şi, mai departe, în fântâni.

Oamenii se plâng că primarul nu a ridicat niciun deget ca să-i ajute. Sătui să aştepte ajutorul primarului, aceştia au cerut ajutorul autorităţilor judeţene.

Echipele de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman au făcut tot ce au putut, dar, chiar şi după ce au scos mare parte din apă, zona inundată a rămas un focar de infecţie.

„La suprafaţa apelor se vedeau foarte clar dejecţii şi fecale din cauză că grupurile sanitare se prăbuşiseră în urma stagnării apei”, a spus Maria Comana, director al DSP Teleorman.

„Primăria nu a făcut 16 ani de zile nimic pentru oamenii aceştia. De ani de zile, de luni de zile stau în mizerie”, spune Carmen Dan, prefectul judeţului Teleorman.

În ciuda a ceea ce spun atât localnicii, cât şi autorităţile, primarului din Cervenia i se pare că situaţia este sub control.

„S-au agitat văzînd că e un volum mai mare de apă şi, domn'e, ce facem cu apa? Şi atunci am început şi noi să sunăm la 112, au sunat şi ei. Şi au venit şi deja lucrurile stau bine la ora asta”, spune Marian Cucurezeanu, primarul comunei Cervenia.

Am fost efectiv revoltată de atitudinea primarului care, în tot parcursul intervenţiei noastre, a avut o atitudine agresivă”, spune prefectul judeţului Teleorman.

În plus, oamenilor din localitate li s-a cerut să distrugă şi legumele cultivate în grădini, pentru că au fost afectate de reziduuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O altă faţă a lui Ilie Bolojan! Motivul divorţului de soţie s-a aflat acum, nu îi face cinste deloc...
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Cum și-a transformat Lady Gaga logodna în hit: „Ai nevoie de experiențe reale pentru a crea”. Piesa care...
Film Now
Regizorul filmului "Hitch", despre colaborarea cu Will Smith: "A fost o luptă. Nu am mai auzit nimic de la el...
Adevarul
Parodie virală Divertis despre suveraniștii care vor la Cotroceni : „Tanțo, dacă mă votezi, îți pun pe pereți...
Newsweek
Judecătorii CCR iau pensii speciale de 1.000.000€. UE le consideră prea mari și ne-a tăiat fondurile
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Cum au reușit patru hoți să jefuiască un magazin din Tennessee cu ajutorul pitonilor: „Sunt ca o armă”
Film Now
Ben Affleck rupe tăcerea despre divorțul de Jennifer Lopez: „Am vrut să fiu alături de ea”
UTV
Kira Hagi se căsătorește! Fiica lui Gică Hagi va deveni mireasă în toamnă, la un eveniment cu aproape 1000 de...