Firea, despre cei 4 copii din Vrancea dați în plasament: „Cineva rău intenționat urmărește să dezinformeze și să manipuleze”

Data actualizării: Data publicării:
gabriela firea la o sedinta
Gabriel Firea. Foto: Facebook

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse face precizări cu privire la unele materiale din presă și speculații apărute în spațiul public în ultimele zile, legate de cazul unei familii cu 5 copii din județul Vrancea, pentru care instanța a stabilit (în cazul a 4 dintre minori), o măsură de protecție specială temporară la un asistent maternal profesionist.

Ministerul Familiei „respinge ferm toate speculațiile, interpretările și informațiile false, lansate în ultimele zile în spațiul public, privind o așa-zisă legătură între adoptarea Legii de organizare a activității de prevenire a separării copilului de familie și stabilirea măsurii temporare de protecție specială în cazul copiilor familiei din Vrancea”, se arată într-un comunicat al instituției.

Cazul familiei cu 5 copii, cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani, din comuna Ciorăști, județul Vrancea a ajuns în atenția DGASPC Vrancea în luna martie a acestui an, în urma sesizării primite din partea Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Ciorăști, privind comportamentul agresiv al tatălui și condițiile precare în care trăia familia. Tot în luna martie, cazul a ajuns și pe rolul instanței de judecată, care a pronunțat decizia de instituire a măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru 4 dintre minori, având în vedere că al cincilea, cel mai mare dintre ei, nu a fost identificat la domiciliu. Doar punerea în executare a sentinței s-a produs în luna iunie.

Prin urmare, doar cineva rău intenționat și care urmărește în mod vădit să dezinformeze și să manipuleze opinia publică, să propage teorii ale conspirației, poate crede că astfel de măsuri sunt luate doar pentru că a fost adoptată o lege care privește exact contrariul. Nu, copiii nu au fost îndepărtați din mediul familial pentru că am adoptat în Parlament Legea prevenirii separării copilului din familie, ci tocmai acea lege ar putea să-i ajute pe părinți să-i aducă înapoi acasă”, transmite Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Potrivit informațiilor primite din partea DGASPC Vrancea, în luna martie, reprezentanții Primăriei Ciorăști semnalau comportamentul agresiv al tatălui, atât acasă, cât și în comunitate, acesta având pe numele său mai multe dosare de cercetare penală, încheiate cu sancțiuni contravenționale. De asemenea, părinții și cei cinci copii locuiau într-un spațiu impropriu, într-o singură cameră, în condiții precare, niciunul dintre minori nu mergea la școală și nu erau supravegheați corespunzător. În sesizarea trimisă DGASPC, SPAS Ciorăști a precizat că a acordat familiei toate serviciile prevăzute de lege, astfel încât familia să-și poată asuma responsabilitățile părintești, însă părinții au refuzat să coopereze, motiv pentru care s-a luat decizia sesizării DGASPC Vrancea, potrivit Ministerului Familiei.

Echipa mobilă a Serviciului de Intervenției în Regim de Urgență, în colaborare cu reprezentanții autorităților comunei Ciorăști, au realizat o evaluare inițială, constatându-se, în plus, abuzul emoțional permanent la care erau supuși copiii, ca urmare a comportamentului agresiv verbal al tatălui, manifestat și în urma consumului de alcool în exces”, se mai arată în comunicat.

Totodată, DGASPC Vrancea a constatat situația materială dificilă a familiei, având în vedere că singurele venituri proveneau din alocațiile de stat ale celor cinci copii. După cum precizam și mai sus, în martie 2023, cazul a ajuns pe rolul instanței de judecată, care a decis instituirea măsurii de protecție speciala a plasamentului în regim de urgență, pe cale de Ordonanță Președințială pentru cei cinci copii. În prezent, doar patru dintre ei beneficiază de aceasta măsură la un asistent maternal angajat al DGASPC Vrancea, cel mai mare dintre aceștia nefiind identificat la domiciliul familiei. Sentința civilă a fost pronunțată în 22 martie 2023, însă a fost pusă în executare de către un birou individual de executări la data de 07.06.2023”, mai precizează instituția.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”