Fără evenimente stradale în București. Gabriela Firea revine asupra declarațiilor și promite să-i ajute cu bani pe organizatori

Data publicării:
firea FB-1

„Din păcate, declarația mea de aseară a fost prost înțeleasă sau poate nu m-am exprimat eu bine”, a spus ea.

Gabriela Firea a spus că sunt locuri din București care ar fi potrivite pentru organizarea de concerte, dar care nu sunt folosite, pentru că sunt mai costisitoare. Ea a explicat că Piața Constituției este preferată de organizatorii de astfel de evenimente pentru că poate fi închiriată la un preț foarte mic - 1600 de euro pe zi.

Pentru a-i ajuta pe organizatorii de evenimente să facă față costurilor mai mari de închiriere a altor spații pentru concerte, Gabriela Firea propune ca municipalitatea să plătească o parte din aceste costuri, prin intermediul unor parteneriate. 

Vom discuta cu fiecare organizator de evenimente în parte și le vom propune parteneriate, așa cum s-a mai întâmplat și în alte ocazii, astfel încât să suportăm și noi parte din această chirie, parte substanțială, nu ceva nesemnificativ. Eu nu cred că este o pierdere, nu sunt bani aruncați pe fereastră, ci dimpotrivă, sunt o contribuție la viața culturală a Capitalei și, de asemenea, o contribuție la deblocarea orașului. Pentru că în momentul în care găsim locații adecvate și nu mai organizăm, de exemplu, toate concertele în Piața Constituției, automat Capitala nu va mai fi atât blocată. Diferența de chirie o putem asigura din partea municipalității intrând în aceste parteneriate cu organizatorii,” a declarat primarul general al Capitalei. 

Gabriela Firea a spus că primește plângeri de la bucureșteni în legătură cu evenimentele stradale.

Chiar în acest weekend, circulația din Capitală a fost blocată și asta nu pentru că erau foarte multe mașini în trafic — lumea era pe la mare, pe la munte, au plecat mulți în concediu - ci pentru că se aprobă foarte multe evenimente stradale în centrul Capitalei, fie că sunt culturale, de divertisment sau sportive, ceea ce nu se întâmplă în nicio capitală europeană. Acolo este respect pentru cetățeni, pentru turiști și în general respect pentru faptul că nu trebuie să 'ștrangulezi' circulația cu evenimente - care este foarte bine că se organizează - dar nu trebuie să fie organizate în centru, în punctul zero al Capitalei”, a spus Gabriela Firea.

Declarațiile ei au fost criticate de mai multe personalități.

Cred că evenimentele culturale stradale sunt esenţiale pentru apropierea oamenilor de propriul oraş, iar încurajarea acestui tip de manifestări are efecte pozitive în viaţa oraşului şi a locuitorilor săi. Cred, de asemenea, că spaţiul public, spaţiul pietonal, spaţiile de interacţiune socială sunt factori de coeziune şi bunăstare în interiorul oraşelor contemporane. Blocajele din trafic nu sunt efectul acestor evenimente stradale, ci mai degrabă sunt efectul unor chestiuni nereglate de planificare urbană”, a scris Ministrul Culturii, Corina Şuteu.

Pentru doamna Firea nu este suficient că bucureștenii trăiesc într-una dintre cele mai poluate capitale europene, că au parte de foarte puțin spațiu verde (de fapt din ce în ce mai puțin, ca urmare a punerii în aplicare în mod ilegal a proiectelor de betonare atât de dragi primarului PSD al sectorului 3, Robert Negoiță), că în București se construiește haotic și se distruge sistematic patrimoniul arhitectural al orașului sau că sistemul centralizat de termoficare al orașului este aproape falimentar. Doamna primar vrea să-i pedepsească suplimentar pe bucureșteni interzicându-le accesul la evenimentele culturale și sportive stradale care dau farmec vieții orașului și sunt până la urmă un semn de normalitate”, a scris Clotilde Armand, pe Facebook.

Pentru doamna Firea nu este suficient că bucureștenii trăiesc într-una dintre cele mai poluate capitale europene, că au parte de foarte puțin spațiu verde (de fapt din ce în ce mai puțin, ca urmare a punerii în aplicare în mod ilegal a proiectelor de betonare atât de dragi primarului PSD al sectorului 3, Robert Negoiță), că în București se construiește haotic și se distruge sistematic patrimoniul arhitectural al orașului sau că sistemul centralizat de termoficare al orașului este aproape falimentar. Doamna primar vrea să-i pedepsească suplimentar pe bucureșteni interzicându-le accesul la evenimentele culturale și sportive stradale care dau farmec vieții orașului și sunt până la urmă un semn de normalitate”, a scris pe Facebook Clotilde Armand, reprezentant USB în Consiliul Local al sectorului 1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...