Este oficial: bugetarii pot din nou cumula pensia cu salariul

Data publicării:
bani lei salarii

 

Documentul anulează dispoziţiile din 2009 care au interzis bugetarilor să cumuleze pensia cu salariul, scrie avocatnet.ro.

Legea nr. 134/2014 a abrogat articolele din Legea nr. 329/2009 care interziceau cumulul pensiei cu salariul.

Deputații au adoptat cumularea pensiilor și salariilor

Potrivit art. 1 lit. (c) din Legea nr. 329/2009, erau reglementate condiţiile exercitării cumului pensiei din sistemul public de pensii şi sistemele neintegrate sistemului public cu veniturile salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau pe baza actului de numire în functie, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul ori o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar.

De asemenea, art. 17 din Legea nr. 329/2009 stabilea că beneficiarii dreptului la pensie, care realizau venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, în cadrul instituţiilor publice, puteau cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, doar dacă nivelul pensiei nu depăşea nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri