Elevi terorizaţi de un coleg

Data publicării:
elevi

Tânărul de 19 ani are probleme de comportament şi este monitorizat de psihologi. Conducerea colegiului şi inspectoratul şcolar cunosc problema, dar susţin că Legea Educaţiei îi obligă să-l integreze pe elev în colectiv, aşa că l-au mutat la o altă clasă.

Bătăi, injurii şi ameninţări. Asta trebuie să suporte, de aproape trei luni, elevii clasei a XI-a D de la Colegiul „Emil Racoviţă” din Galaţi. Ei spun că sunt terorizaţi de un coleg de clasă.

„Umblă cu diverse obiecte, gen şurubelniţe, bucăţi de plastic, pietre, holşuruburi, scuipă, loveşte, dă cu picioarele. Din motive neîntemeiate”, a spus un părinte.

„Copilul meu a fost lovit în cap, fugărit în faţa şcolii, terorizat tot timpul”, a spus un alt părinte.

Mai mulţi elevi au refuzat să mai intre la ore, iar azi au venit la şcoală cu părinţii. „Trebuia să fiu la ore, dar nu am intrat, că mi-e frică. Mi-e frică de el. Stau afară, prefer să fac absenţe, să pierd materia. Mai am un an să dau bac-ul şi nu pot să fiu la ore din cauza lui, că mi-e frică”, a spus un elev.

Elevul care şi-a băgat în sperieţi colegii a fost transferat de la Brăila la Colegiul „Emil Racoviţă” din Galaţi din cauza aceloraşi probleme. Inspectoratul Şcolar a decis să-l bage într-un program pentru elevii cu cerinţe speciale. De 20 de zile, el are un supraveghetor în permanenţă la ore. În plus, directoarea şcolii a decis să îl mute la o altă clasă. 

El este tânăr, adolescent, şi mai fuge. Efectiv aleargă doamna după el. Încercăm să luăm toate măsurile astfel încât copiii de la XI-D să nu fie în pericol. Și mutarea disciplinară... tocmai l-am dus la cealaltă clasă, conform regulamentului școlar. În același timp, Legea Educației îi apără pe acești copii care au o problemă medicală și ei trebuie integrați în învățământul de masă”, a spus directorul Colegiului „Emil Racoviţă”. 

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, acolo unde elevul este supravegheat de psihologi, nu consideră că ar fi o situaţie gravă. Ba mai mult, spun că tânărul ar fi trebuit să rămână în aceeaşi clasă cu elevii agresaţi. „Punctul nostru de vedere a fost exprimat foarte clar. Acest copil să rămână la clasa XI-a D”, a spus Grigore Ionaşcu, directorul Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională. Mai mulţi părinţi au depus plângere la poliţie.

„Poliţiştii secţiei 2 efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a spus Cristina Tatulici, purtător de cuvânt IPJ Galaţi. După evaluarea făcută de psihologi, care durează o lună, reprezentanţii Centrului de Asistenţă Educaţională pot decide dacă îl mută sau nu pe elev la un alt liceu.      

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge bine pe toate planurile
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...