Video După ce primarul a murit de COVID, sătenii unei comune din Vâlcea și-au schimbat filosofia: „Mă duc cu bicicleta la vaccinare!”

Cătălin Firoiu Data actualizării: Data publicării:
satean la poarta cu un furtun in mana
Moartea din cauza COVID a primarului din Stănești, jud. Vâlcea, i-a convins pe localnici să se vaccineze Foto: captură video Digi24

După ce le-a murit primarul de Covid, cetățenii nevaccinați dintr-o comună din Vâlcea s-au panicat și-au început să se imunizeze. Primarul nu era vaccinat și, după cum spun localnicii, nici pe ei nu i-a încurajat să se imunizeze. În ultimul ceas, edilul le-a transmis viceprimarului și apropiaților să nu ignore virusul, pentru că este real, puternic și poate ucide pe oricine.

E doliu la Stănești, în Vâlcea. Omul care a condus comuna vreme de 13 ani, Ionel Michiu, a murit. De Covid. N-a avut alte boli, n-a crezut în virusul ăsta, nu s-a vaccinat. Sătenii l-au votat de patru ori. L-au respectat. Acum, destui sunt convinși că mai trăia, dacă era vaccinat.

Primarul nu credea în vaccin. Localnică: „Zicea că nu e bun”

- Primăria asta n-a vrut să se vaccineze! Ori n-au crezut... Nu știu care a fost soarta, că la ei nu. Nu s-a vaccinat primarul, nici ceilalți, spune un localnic

- Dumneavoastră v-ați vaccinat?

- Da! Mă vaccinai de două ori, aștept acum, în noiembrie, să mă duc să-l fac și pe al treilea.

- Credeți că dacă era și primarul vaccinat...?

- Domn'e, poate toți luăm! Dar poate scăpa cu forme mai ușoare, nu-l ataca pe plămâni. Îi afectase plămânii deja. Și l-a trimis la Mihăești. La Mihăiești au încercat oamenii să facă tot ce s-a putut, dar... Nouă nu ne-a venit să credem: în două zile... mort! mărturisește bărbatul.

- El, ca primar, trebuia să încurajeze toată comuna să facă vaccin! A zis că nu, că nu e bun, susține o altă localnică.

Acum, e târziu. Eșarfa de primar îi este agățată pe cruce, la cimitirul din deal. La mânăstire. Lângă fotografie, îi ard lumânări. Pe mormânt sunt flori de toamnă, spre gard sunt rânduite coroane funerare de la prieteni și colegi primari. La Primărie, tristețe. I-au pus candele pe trepte și o poză pe o măsuță, lângă ușă.

Mesajul primarului pe patul agoniei: Fraților, nu este de glumit cu acest virus!

De teama Covidului și a infectărilor, nevoile cetățenești se discută la Primărie printr-un ochi de geam. Moartea primarului a panicat și angajații, și comunitatea. Mai ales că, de pe patul agoniei, primarul i-a rugat să ia Covidul în serios, că este real, dureros și poate ucide.

- Deși dumnealui era mai, să zic așa, reticent asupra vaccinării, cred că dacă trecea prin boală, sigur se vaccina și dumnealui. Ne mai duceam și-i mai duceam, din când în când, medicamentația de care avea nevoie și chiar ne spunea: „Fraților, nu este de glumit cu acest virus! Credeți-mă! Nu o luați în joacă, pentru că este un lucru care ne omoară pe toți!” povestește  Valerian Preoteasa, viceprimarul din Stănești.

- Dumneavoastră v-ați vaccinat?

- Sincer să fiu, eu sunt în demersuri. Nu am făcut vaccinul până acum. Urmează. N-o să pot să mai stau fără, pentru că chiar îmi este teamă după ce s-a întâmplat. Oamenii, sincer să fiu, s-au și speriat cu ce s-a întâmplat cu domnul primar! Și vor să... Vor, vor, dă asigurări viceprimarul.

Sătean: „N-am crezut în vaccin, dar acum m-am convins”

În comunitate, tot teamă. Ulițele sunt pustii. Fiecare încearcă să stea cât mai departe de fiecare. Și chiar dacă s-au împotrivit vaccinului, acum mai toți sunt deciși să se vaccineze.

- V-ați vaccinat, dumneavoastră?

- Nu, spune un bărbat ieșit la munca câmpului.

- Și, după ce s-a întâmplat cu domnul primar aveți de gând să faceți vaccinul?

- Da!

- V-a convins!?

- Da!

***

- Deocamdată nu m-am vaccinat. Sper că da, m-oi vaccina, spune și o femeie care trece cu o vacă de funie.

***

Un alt bărbat își spală cu furtunul trotuarul de ciment din fața porții.

- Vă duceți la vaccinare, acum, după cele întâmplate cu primarul?

- Cred că da!

- V-a convins moartea primarului?

- Da, așa e.

- Până acum n-ați crezut în vaccin!?

- N-am crezut!

- Dar acum?

- Acum... am văzut că așa e, are dreptate. Dar unde mai e secția de vaccinare?

- Înțeleg că o comună mai încolo. Cum îi zice?

- Lădești.

- La Lădești, da! Vă duceți la Lădești?

- Mă duc! Mă duc cu bicicleta!

- V-a convins...

- Da... A fost ceva dureros. Că era un om cumsecade, spune bărbatul cu regret.

Centrul de imunizare Lădești este cel mai apropiat de comuna Stănești. Folosește ser Pfizer și nu prea are clienți. Când am filmat, n-avea niciunul. Conform cadrelor medicale, mai puțin de 15 % din populația Stăneștiului este vaccinată. Adică, sub 150 de locuitori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri