Două drumuri naţionale din judeţele Călăraşi şi Giurgiu, DN3 şi DN5B, sunt încă închise, joi dimineaţă, la aproape două zile după ce traficul pe acestea a fost oprit din cauza viscolului. De asemenea, Autostrada A2 este deschisă în întregime, însă între Drajna şi Feteşti şoferii merg în coloană cu antemergător de la Poliţia Rutieră şi utilaje de deszăpezire, relatează News.ro.
Din cauza vântului care spulberă zăpada pe carosabil, rămân închise două tronsoane de drumuri naţionale:
De asemenea, Centrul Infotrafic a anunțat că, joi dimineaţă, traficul pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa se desfăşoară pe ambele sensuri, însă pe tronsonul kilometric 105 – 144 (între Drajna şi Feteşti) se circulă controlat, în coloană, autovehiculele fiind însoţite de utilaje de deszăpezire şi de echipaje de poliţie.
Pe DN3, în judeţul Constanţa, între Cobadin şi Ostrov, există restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. În judeţele Giurgiu şi Călăraşi, pe DN41 Daia – Olteniţa, există restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Meteorologii au emis, joi dimineaţă, o atenţionare cod galben de viscol pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, unde vântul va atinge la rafală 55 de kilometri pe oră, valabilă până la ora 8.00. De asemenea, rămâne în vigoare şi o informare a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) potrivit căreia vremea va fi geroasă până la sfârşitul săptămânii, temperaturile minime vor fi între -20 şi -10 grade, în sud-estul ţării şi la munte va continua să bată vântul.