Ana Șodrână are 81 de ani și locuieşte singură într-un bloc părărsit din Ghelari. Până acum ceva timp îşi împărţea singurătatea cu o vecină, dar aceasta are tot mai des probleme de sănătate şi stă mai mult în spital. Bătrâna se descurcă tot mai greu. Se încălzeşte la o sobă pe lemne, iar apă îi mai aduce cel mai apropiat vecin, aflat la un kilometru distanţă.
„Le mai duc o apă, le mai duc lemne, când mai au nevoie de la oraș le mai cumpăr câte ceva”, spune Cornel Rădoți, vecin.
Ana Șodrână a ajuns în Hunedoara în 1959, tocmai din Iași. S-a angajat ca muncitor necalificat la carieră, s-a căsătorit și a rămas aici. A refuzat să plece chiar și când în jurul ei s-a instalat pustietatea.
„Nu mai e nimeni. No, vedeți că mai trece doar câte-o mașină. Atunci era altă lume, altă viață, acuma...”, spune Ana Șodrână.
Cariera de talc și dolomită de la Ghelari a fost construită în anii 50 ai secolului trecut şi furniza materie primă pentru combinatele siderurgice de la Hunedoara și Galați. Până în anii 1990, a funcționat la capacitate maximă. A urmat declinul şi, un deceniu mai târziu, cariera a fost definitiv închisă.
În urmă cu nu mai mult de 20 de ani, Crăciuneasa era o zonă plină de viață. 400 de oameni veneau zilnic aici să lucreze la carieră. Odată închisă, zona s-a depopulat, iar cătunul este acum aproape pustiu.
„După anii 90 combinatul siderurgic și-a redus activitatea, la fel și Galațiul, care cumpăra talcul respectiv din alte regiuni sau alte țări, mult mai ieftin, și a închis efectiv producția de talc și de dolomită de la Zlaști și Lelese”, spune Ioan Bulbucan, primarul din Ghelari.
Copiii și nepoții celor două bătrâne au plecat să muncească în străinătate, departe de pustietatea de la Crăciuneasa.