Proiectul de ordonanță a apărut, inițial, pe site-ul Ministerului Economiei la începutul lunii martie. Acesta prevedea cadrul legislativ pentru acordarea de salarii compensatorii angajaților de la companiile de stat, în urma restructurărilor din perioada 2013-2018.
La solicitarea premierului, proiectul a fost retras și repus în dezbatere publică după două săptămâni. Inițial, proiectul acoperea 15 companii de stat, însă, ulterior, a fost extins pe toate companiile de stat și regiile autonome.
La sfârșitul anului lunii aprilie, proiectul a fost aprobat de guvern, iar acum este la cea de-a treia modificare. De această dată, Ministerul Finanțelor a propus ca salariile compensatorii să fie acordate doar în companiile în care restructurarea vizează mai mult de 1.000 de persoane.
Decizia finală privind salariile compensatorii urmează să fie luată în ședința de guvern de miercuri.
„Până miercuri le dau un răspuns sigur, sper ca răspunsul să fie cel bun, nu cel rău. Nu avem, în acest moment resursele în buget, nu au fost prevăzute”, a declarat, vineri, la Suceava, premierul Victor Ponta.