Destinul impresionant al descendentei unor familii nobile. Copilul dat exemplu de „dușman al poporului”
„Banul vine, pleacă, se devalorizează, câteodată strică şi caractere, dar istoria adevarată este o mare bogăţie!” este lecţia de viaţă a Ilenei Kripp, descendentă a familiilor Ştirbey, Costinescu şi Brătianu. A fost nevoită să plece din România cu mama sa, când avea numai 15 ani. A învăţat că, oriunde ar fi şi orice statut ar avea, educația și respectul pentru istoria familiei sale sunt singurele valori pe care nu i le poate lua nimeni. O poveste despre un destin impresionant, la Bonton.
„Este autoportretul bunicii mele Maria Stirbey, căsătorită Costinescu. Nu știu unde a fost până la urmă ultima oară, în orice caz, familiile fiind date afară peste noapte în orice casă aveau, undeva a rămas. Și printr-o minune s-a întors la noi, cineva ne-a găsit pe internet și a vrut să ni-l vândă. (Ce ați simțit atunci?) Că bunica voia să se întoarcă acasă! Pur și simplu și precum o vedeți se uită la noi și cred că este bucuroasă”, povestește Ileana Kripp.
Este căsătorită cu un baron, locuiește în Franța, iar în România administrează o cramă cu tradiție, la Drăgășani. E de viţă nobilă, bunica era din familia Știrbey, mama Costinescu și bunicul Brătianu.
Cu toate acestea, viața baronesei Ileana Kripp nu a fost mereu ușoară. În timpul regimului comunist, cei care proveneau din astfel de familii erau considerați dușmani ai poporului.
„Bunicul meu din Brătianu a fost 15 ani în închisoare, nu a făcut politică, dar nu a avut noroc. Și apoi 3 ani în Bărăgan. Toți ceilalți au fost dați afară direct din case, am ajuns să nu avem decât strictul necesar... Dar nu asta a fost problema, problema mai dură a fost atmosfera generală, care nu era numai asupra noastră, dar în general o atmosferă destul de toxică. Și nu am să uit de altfel că la școală, acum 50 de ani, directoarea școlii m-a făcut să mă urc în picioare din banca mea și a spus "Vedeți, copii, vă dau un exemplu de reminscență burghezo-moșierească". Și la chestia asta bineînțeles că nu aveam replică”, povestește ea.
Ileana Kripp se obișnuise ca la școală să fie ridicată în picioare și arătată cu degetul. Tot aici a învățat și că adevărul de acasă este diferit față de cel de la catedră.
„Profesoara vorbea despre Nicolae Iorga și un copil a întrebat "Da' mai trăiește Nicolae Iorga?", la care eu din pistol, gândindu-mă la altceva am spus: "Nu, a murit! A fost omorât de legionari, într-o pădure, lângă Ploiești"... și mi-am zis pe când vorbeam "ține-ți gura!", "ține-ți gura!"... Nu îmi dădusem seama în momentul în care începusem să vorbesc, în fața cui vorbesc și atunci eu am înlemnit, profesoara a înlemnit, ceilalți copii cred că nu au înregistrat prea bine și nu au pus din fericire nicio întrebare și profesoara a schimbat repede tema. Și într-una din pauze, după oră, profesoara m-a luat de-o parte și mi-a spus "fetițo, de data asta te-am salvat, dar nu mai îmi face așa ceva că nu știu dacă o să mai meargă bine...”, spune Ileana Kripp.
Indiferent de situațiile prin care a trecut familia sa, educația copiilor a fost mereu pe primul plan.
„Să citești, să te informezi, să ai un discernământ, să știi ce și cum alegi, ceea ce faci. Bunica mea mi-a spus: bagajul meu cel mai valoros e aici (minte) și aici (inimă)”, spune ea.
„Când străbunicii, străbunica, bunicii, inclusiv tatăl și frații au fost dați afară din toate casele, nu aveau de niciunele și în schimb unii doreau să facă cadouri unii altora și să facă mici atenții. Și străbunica avea mereu idei bune și inventa ceva ca să facă plăcere. Picta sau broda. Și a făcut acest tablou! Și ce este amuzant e că eu l-am înrămat în sticlă, dat fiindcă pe partea din dos este un poem scris de ea, făcea și poezii. Crăciun 1953. Și ea a murit în 1955. Dar se pare că până înainte de moarte a fost activă și făcea tot felul de lucruri, neplângându-se în niciun fel de nimic”, adaugă Ileana Kripp.
Când avea 15 ani, Ileana Kripp a plecat la Paris, acolo unde mama ei era deja stabilită. Despărțirea de țară era cu atât mai grea, cu cât conștientiza că nu își va mai putea vedea tatăl, rămas în țară...
„A doua durere mare a fost că plecând, ajungând la Paris, am observat că am părăsit o țară care era o pușcărie, o pură pușcărie. Deci eu nu mai puteam să mă întorc, iar cei de aici știam că nu pot niciodată nici măcar să îmi scrie ce simt, o scrioare deschisă normală, se știa foarte bine, totul era cenzurat, se întorcea ca un bumerang în contra. Și atunci mă uităm ca la o pușcărie și nu puteam să fac absolut nimic. Neputința asta dureroasă a fost foarte mare”, spune ea.
După 28 de ani de viaţă la Paris, Ileana Kripp a revenit în țară. Administrează acum o cramă cu tradiție din Drăgășani și crede că România mai are o șansă.
„Evoluția este enormă și pentru cei care stau tot timpul aici e mult mai greu de văzut, de simțit, fiindcă merge așa încet, însă pentru cei care sunt și o parte din timp afară diferența este mult mai mare. Se văd avantajele mult mai repede. Singurul lucru este că în ultimul timp este o intoxicație nocivă care vine și care pe mine mă îndurerează teribil”, spune ea.
Ileana Kripp este bunică şi se mândrește cu 8 nepoți. Lor vrea să le lase ce are mai de preț.
„Poveștile acestea, istoria, sunt bogăție. Banul vine, se devalorizează, dar istoria este o bogăție!”, spune ea.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
