Deputat: Interzicerea completă a fumatului trebuie extinsă la cluburi, restaurante, spaţii de joacă

Data publicării:
FUMATOR -Mediafax Foto-Octav Ganea 2

FOTO: MediafaxFoto

Deputatul Aurelia Cristea precizează că iniţiativa legislativă, care aparţine deputatului PSD Tamara Ciofu, prevede interzicerea completă a fumatului în spaţiile autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor şi unităţilor de învăţământ, precum şi în unităţile sanitare, de stat şi private, informează Mediafax.

Este foarte important că Senatul României a făcut acest prim pas în interzicerea completă a fumatului în instituţiile publice. Consider însă că interzicerea completă a fumatului trebuie extinsă şi la baruri, cluburi, discoteci, cafenele, restaurante şi în alte unităţi de alimentaţie publică, nu doar în instituţiile publice, modificare susţinută de societatea civilă prin numeroase petiţii, dezbaterea şi consultarea publică organizată la Cluj întărind acest demers. Nu putem avea "jumătăţi de măsură" când vine vorba de sănătatea copiilor noştri”, susţine Aurelia Cristea.

Ea propune ca prin proiectul legislativ pentru modificarea şi completarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun să se interzică complet fumatul şi în spaţiile de joacă pentru copii, în spaţiile închise de la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun.

Deputatul a mai inclus în propunerea legislativă „interzicerea comercializării cu amănuntul a produselor din tutun în spitale şi în unităţi de învăţământ şi la o distanţă mai mică de 250 metri faţă de orice punct de acces în spitale şi unităţi de învăţământ”, precum şi înfiinţarea unei „linii telefonice de sesizare, creată de ANPC, în care se pot sesiza contravenţiile determinate de încălcarea legii”.

Aurelia Cristea arată că modificarea Legii 349/2002 trebuie susţinută sub forma sa integrală, având în vedere că „este în interesul întregii societăţi ca tânăra generaţie să crească într-un mediu mai sănătos, iar România să se alinieze standardelor europene în privinţa prevenirii şi combaterii efectelor consumului produselor din tutun şi a fumatului pasiv”.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun a fost votată, în 18 martie, de senatori cu 86 de voturi „pentru”, 30 „împotrivă” şi opt abţineri.

În 18 februarie, când s-a discutat prima dată proiectul în plen, la propunerea lui Dumitru Pelican, liderul grupului senatorilor liberal-conservatori, actul normativ a fost retrimis la Comisia pentru sănătate pentru a fi modificat, în sensul reglementării posibilităţii ca în instituţiile publice să poată fi amenajate spaţii speciale pentru fumat.

Dacă stai zece ore în această instituţie, sunt zile când am stat şi 12, sunt zile în care am stat foarte puţin, unde să fumez? Chiar nu pot să am un loc amenajat într-o instituţie publică, unul mic, să fumez o ţigară, pentru că (…), atunci când devii dependent de tutun, e tot un fel de drog. Nu poţi să omori un om cu această lege. Lasă-i un locşor, acolo, de fumat!”, argumenta Dumitru Pelican, care este fumător.

De altfel, legea a determinat, atunci, discuţii contradictorii în plenul Senat. Retrimisă la Comisia de sănătate, senatorii au decis, pe 10 martie, să păstreze proiectul fără amendamente, în sensul interzicerii totale a fumatului în spaţiile publice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...