De pe trotuar, la Urgenţă. Secţiile de ortopedie din Bucureşti sunt pline

Data publicării:
fracturi

Azi, la Craiova a fost record de fracturi pentru acest sezon.

„Sunt bătrâni, sunt femei, sunt copii care... i-am văzut căzând, dar pe cei de la primărie...,” spune un trecător.

„Noi cum suntem mai bătrâni aşa, cădem şi vai de noi,” se plânge un bătrân.

În Bucureşti, o simplă plimbare pe trotuar a fost astăzi exerciţiu de sport extrem.

„Chiar am căzut, m-am lovit pe gheţuş..... Alunecă foarte tare,” spune un bucureştean.

Este foarte periculos şi am văzut două doamne care au căzut săracele de ele. Una cred că a rămas şi cu piciorul sclintit,” adaugă un alt trecător.

Ambulanţa a lucrat la capacitate maximă. La prânz se strânseseră deja 40 de solicitări de la bucureşteni care au alunecat şi au căzut pe gheaţă.

Cele mai afectate au fost, ca de obicei, persoanele vârstnice.

Cu toate sfaturile noastre, oamenii continuă să iasă, mai ales persoanele de vârsta a treia, cu probleme locomotorii, care se deplasează mai greu şi pe un carosabil uscat. Ies şi în aceste condiţii,” spune Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

„Când să intrăm în bloc, un pic de gheaţă, vârsta, neatenţia, s-au combinat toate,” se plânge un bătrân.

„Ultima treaptă, am căzut pe picior, deci greutatea mi s-a dus pe un picior şi mi-a fugit cu totul genunchiul,” poveştete o pacientă.

Unul din trei pacienţi ajunşi azi la ortopedie vor ajunge în sala de operaţie. Ceilalţi scapă ceva mai uşor.

Vor fi imobilizaţi, în aparate gipsate sau bandaje, în funcţie de cazuri, fiecare caz e tratat ca atare,” explică Dragoş Radulescu medic rezident ortopedie, Spitalul Universitar.

Medicii recomanda insistent ca în această perioadă copiii, vârstnicii şi persoanele cu probleme locomotorii să evite ieşirile din casă, sau măcar să meargă cu atenţie şi să poarte încalţăminte adecvată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretul ciudat al lui Iohannis, dezvăluit de prieteni! Motivul pentru care nu mai iese din casă, ce face...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa