După 123 de zile în care au stat legați unul de celălalt, la propriu, pentru a-și salva relația de cuplu, ucrainenii Alexandr Kudlay şi Viktoria Pustovitova au renunțat atât la cătușe, cât și la relație și s-au despărţit, afirmând că experimentul a scos la iveală niște adevăruri inconfortabile.
Cei doi tineri din oraşul Harkiv din estul ţării au decis să se încătuşeze unul de celălalt anul acesta de Valentine's Day, într-o ultimă încercare de a întrerupe ciclul despărţirilor şi împăcărilor.
Pe parcursul experimentului, pe care l-au împărtăşit unei audienţe în creştere pe reţelele sociale, ei au făcut totul împreună, de la cumpărături la pauze de fumat şi au folosit pe rând toaleta şi duşul.
Deși non-stop împreună, fata a simțit că iubitul nu-i oferea atenție
Pustovitova, care iniţial s-a opus ideii de a se lega cu cătuşe unul de altul, a plâns în timp ce a relatat această despărţire. „Cred că va fi o lecţie bună pentru noi, pentru celelalte cuplurile ucrainene şi pentru cuplurile din străinătate, să nu repete ce am făcut noi”, a declarat ea pentru Reuters în cadrul unui interviu acordat din Kiev, citat de Agerpres.
Pustovitova a declarat că spaţiul personal este cel care i-a lipsit cel mai mult. De asemenea, ea a precizat că în această perioadă a simţit că partenerul său de viaţă nu i-a acordat suficientă atenţie. "Am fost împreună toată ziua şi nu am primit deloc atenţie de la Alexandr pentru că eram constant unul lângă altul. El nu mi-a spus că îi e dor de mine, iar mie mi-ar fi plăcut să aud asta", a spus cosmeticiana în vârstă de 29 de ani.
Cei doi vor scoate cătușele la licitație
Kudlay a declarat că nu regretă că a recurs la această măsură disperată pentru salvarea relaţiei lor, în opinia sa cătuşele ajutându-i să înţeleagă faptul că "nu gândesc la fel".
„Nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, suntem total diferiţi”, a spus agentul de vânzări auto, în vârstă de 33 de ani.
Cuplul intenţionează să vândă cătuşele la o licitaţie online şi să doneze o parte dintre banii strânşi în scopuri caritabile.
Cei doi au fost descătuşaţi în faţa camerelor de vederi ale televiziunilor din Ucraina şi a unui reprezentant al unei cărţi a recordurilor din această ţară, care a declarat că niciun cuplu din lume nu ar fi reuşit ceva similar.
Ultima fotografie publicată de cei doi pe Instagram, unde au mai mult de 7.800 de abonaţi, îi prezintă stând separat, cu privirile îndreptate în jos.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : Ioana Coman