Video CTP, despre mustrarea celor care încalcă starea de alertă: Este de la „Orban cel bun”. „Vă mângâiem pe cap”
Data actualizării: Data publicării:
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a afirmat, vineri, la Digi24, că declarația premierului Ludovic Orban despre aplicarea unei simple “mustrări” celor care încalcă regulile stării de alertă este o încercare a liderului PNL de “a mai câștiga ceva voturi”.
Cristian Tudor Popescu: „(Protestatarii din Piața Victoriei – n.red.) n-au ieșit înainte de acel ucaz al Curții Constituționale, pentru că erau niște amenzi cam mari și polițiștii chiar nu se jucau.
Au ieșit acum, după ce domnul Orban, în ideea de a mai câștiga ceva voturi, după ce a pierdut destule din pricina măsurilor aspre care s-au luat în aceste două luni, vine și, după o însemnată sforțare a creierilor domniei sale, emite următoarea liniștire, asigurare: «Până luni nu se dau decât mustrări. Amenzi nu se dau. Se dă mustrare. Vă mângâiem pe cap, până luni».
De ce a simțit nevoia să spună așa ceva distinsul? Putea s-o lase cum a căzut aseară, cum au dat-o cei trei arhangheli, Sfânta Treime. A ținut el: «De la mine, de la Orban, numai mustrare. Nu dăm amenzi. Eu sunt Orban cel bun. Orban cel rău e la Budapesta»”.
Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la Alba, că, deocamdată, cei care nu respectă regulile impuse în perioada stării de alertă vor primi o mustrare de la forțele de ordine. De asemenea, prim-ministrul a explicat că va fi derulată o campanie largă de informare a cetățenilor cu privire la aceste reguli, iar, ulterior, cine nu le respectă va fi amendat.