Criza apei calde în București: ELCEN anunță că Termoenergetica are datorii de peste 1,1 miliarde de lei

Data publicării:
BUCURESTI - MIHAI BRAVU SANTIER TERMOFICARE - PMB - 5 SEP 2024
Imagine de la un șantier de termoficare din București. Foto: Inquam Photos/Mălina Norocea

Compania Electrocentrale București (ELCEN) a anunţat miercuri că datoria Termoenergetica depăşeşte 1,1 miliarde de lei, suma fiind aferentă facturilor pentru lunile martie – decembrie 2024, fiind puse în pericol proiectele de investiţii ale companiei. Primăria Municipiului Bucureşti trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru asigurarea continuităţii prestării serviciului public de furnizare a apei calde şi căldurii, transmi oficialii companiei, citați de news.ro.

„ELCEN trage un nou semnal de alarmă: astăzi, datoria Termoenergetica către ELCEN a ajuns la 1.180.076.982,60 lei. Este vorba despre facturi neachitate aferente lunilor de consum martie-decembrie 2024. Această situaţie pune în pericol proiectele de investiţii ale ELCEN ce au drept scop eficientizarea activităţii pentru asigurarea în condiţii de calitate şi continuitate a apei calde şi căldurii în Bucureşti, precum şi echilibrarea Sistemului Energetic Naţional. Totodată, afectează finalizarea bugetului de venituri şi cheltuieli care se întocmeşte în prezent la nivelul ELCEN şi care presupune o estimare cât mai precisă a veniturilor şi cheltuielilor”, a transmis ELCEN, într-un comunicat de presă.

Compania precizează că, în data de 27 noiembrie 2024, a semnat trei contracte de finanţare pentru construirea a trei CET-uri noi, eficiente, sustenabile în Bucureşti, cu finanţare europeană nerambursabilă, ce se ridică la 362 de milioane de euro, din Fondul pentru Modernizare.

Citește și: Peste 460 de blocuri din București vor rămâne fără apă caldă și căldură. Zonele unde vor fi făcute lucrări la reţeaua de termoficare

„Aceşti bani sunt foarte importanţi şi pot fi atraşi doar în condiţiile în care este asigurată cofinanţarea proiectelor. Modernizarea CET-urilor depinde în continuare de achitarea datoriilor pe care le are Primăria Municipiului Bucureşti la ELCEN. PMB trebuie să-şi plătească obligaţiile asumate, altfel ELCEN poate pierde şansa de a atrage fondurile europene disponibile, cu riscuri mari în ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică şi termică”, a mai transmis compania.

Potrivit acesteia, pentru ca bucureştenii racordaţi la sistemul de termoficare să aibă apă caldă şi căldură în case, trebuie îndeplinite două condiţii: CET-urile să funcţioneze, iar reţeaua de distribuţie să nu mai aibă avarii frecvente.

„Primăria Municipiului Bucureşti are datoria de a asigura un circuit financiar corect între Primăria Capitalei, Termoenergetica şi ELCEN, însă managementul defectuos şi lipsa de acţiune şi de interes, au condus la această situaţie problematică ce trenează de peste 30 de ani”, au mai transmis reprezentanţii ELCEN.

Citește și: Probleme la CET București Vest. Unitatea principală de producție a fost oprită, peste 1.000 de blocuri din Capitală sunt afectate

Potrivit datelor transmise de către companie, în 2020, datoria Termoenergetica către ELCEN era de 250 milioane lei.

„În doar 5 ani, datoria a ajuns la aprox. 1.200.000.000 lei. În acest moment, datoria Primăriei Municipiului Bucureşti în contul subvenţiei neplătite, se ridică la aproximativ 385 milioane lei. O altă parte semnificativă sunt pierderi neacoperite de către PMB şi nefundamentate până în prezent. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat în septembrie 2023 că va realiza un audit care să clarifice situaţia acestor pierderi. După mai mult de un an, auditul nu s-a realizat, iar pierderile se rostogolesc, întregind o datorie cu efecte negative semnificative, atât din perspectivă economică, cât şi socială. Inacţiunea generează efecte în lanţ, cu repercusiuni severe până la consumatorul final”, se mai arată în comunicatul ELCEN.

Potrivit ELCEN, peste 550.000 de apartamente depind de sistemul centralizat de termoficare.

„Primăria Municipiului Bucureşti trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru asigurarea continuităţii prestării serviciului public de furnizare a apei calde şi căldurii către locuitorii bucureşteni, onorându-şi obligaţiile de plată”, a mai transmis compania.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată apartamentul în care va locui Klaus Iohannis în Bucureşti? Marcel Ciolacu, dezvăluire neaşteptată
Digi FM
Un tânăr care se plimba cu caiacul, înghițit de o balenă și eliberat nevătămat. Momentele incredibile...
Pro FM
Ce ar fi determinat despărțirea dintre Bianca Censori și Kanye West. Apropiat: „S-a săturat, a fost picătura...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ţara care foloseşte cele mai multe fusuri orare din lume, 12, se află în Europa. Indiciu: nu este Rusia
Newsweek
Minstrul muncii, după tăierea tuturor pensiilor cu 12%. „Am modernizat sistemul de pensii”
Digi FM
Elon Musk, tată pentru a 13-a oară, alături de o tânără de 26 de ani. Reacția miliardarului, după ce mama a...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...