Cristian Pantazi şi Dan Tăpălagă și-au dat demisia de la HotNews

Data actualizării: Data publicării:
colaj pantazi tapalaga

Redactorul-şef al HotNews, Cristian Pantazi, şi editorul coordonator Dan Tăpălagă au anunţat, marţi, că părăsesc echipa, urmând să lucreze împreună la un alt proiect editorial.

ACTUALIZARE 14:20 - Dan Tăpălagă a spus că speră să lanseze săptămâna viitoare noul proiect pe care îl pregăteşte alături de Cristian Pantazi, în online, acesta urmând să aibă un model diferit de monetizare.

„Va fi în online. Sperăm ca săptămâna viitoare să fim deja sus. În online, dacă nu te mişti repede, pierzi. Rămânem pe zona hard news, quality, cu o componentă puternică de investigaţii”, a spus Tapalagă, pentru News.ro.

„Conţinutul va fi la liber şi ne bazăm pe un model un pic diferit de monetizare. Vom conta foarte mult pe donaţii, proiecte independente”, a mai dezvăluit jurnalistul.


„A venit timpul să aleg alt drum. După aproape 14 ani în cea mai tare redacţie din România, plec de la HotNews.ro pentru un alt proiect editorial împreună cu Dan Tăpălagă şi alţi ziarişti de calibru. Las în urmă o redacţie formidabilă şi un public excepţional. HotNews.ro e una dintre ultimele busole funcţionale într-un peisaj mediatic deşertificat, şi sunt convins că aşa va rămâne. O mulţumire aparte li se cuvine acţionarilor. Au creat şi dezvoltat un produs jurnalistic de referinţă în jurul unor valori clare şi asumate unanim”, a scris Pantazi pe pagina sa de Facebook.

„Vouă, cititorilor, vă mulţumesc pentru încrederea cu care m-aţi investit în toţi anii ăştia. Am căutat permanent să servesc interesul public, să aflu adevărul şi să îl public. Am făcut şi greşeli, dar aţi înţeles că ele sunt inerente în meseria noastră şi că niciodată nu am scris cu rea-credinţă. Sunt convins că ne vom întâlni din nou, că ideile şi valorile în care credem sunt comune”, a adăugat jurnalistul.

Pantazi a anunţat şi că va dezvălui curând mai multe detalii despre proiectul lansat împreună cu Dan Tăpălagă.

La rândul lui, Dan Tăpălagă a scris pe site-ul HotNews că se va despărţi de echipă, după aproape 12 ani.

„Se încheie astăzi una din cele mai frumoase călătorii din carieră mea de jurnalist. Foarte probabil, curând va începe altă. După aproape 12 ani, colaborarea mea cu HotNews.ro se opreşte aici. Cât timp am avut un cuvânt de spus în conducerea editorială, am căutat împreună cu Cristi Pantazi şi cu toţi ceilalţi colegi din redacţie să servim exclusiv interesul public, adevărul şi ne respectăm cititorii aducându-le informaţii şi analize de calitate. Le mulţumesc colegilor şi le spun să fie mândri de ceea ce fac. Au datoria faţă de public să-l onoreze la fel că până acum, mai ales că vin vremuri tot mai grele. Câtorva le datorez nişte scuze. N-am fost întotdeauna uşor de suportat”, a scris Tăpălagă.

„Le mulţumesc acţionarilor pentru deplină libertate editorială oferită în vremuri tulburi şi pentru curajul de a rezista în momente dificile pentru presă din România. N-au fost deloc puţine încercările prin care am trecut împreună”, a adăugat jurnalistul, precizând că în prezent îi despart viziuni diferite.

Tăpălagă le-a cerut cititorilor să aibă răbdare, pentru că va lansa curând un nou proiect editorial.

„Chiar dacă azi ne despart viziuni diferite, sunt convins că vom merge ani buni de aici încolo pe acelaşi drum. Ce ne-a unit puternic a fost credinţa într-un set de valori. Asta nu s-a schimbat fundamental. Sper că într-o bună zi ne vom întâlni din nou. Am avut alături de noi cel mai puternic aliat: un public avizat şi exigent. El ne-a motivat când totul părea pierdut, ne-a susţinut şi ne-a dat motive să nu facem nici un pas înapoi. Tot el ne obligă astăzi să continuăm. Cititorilor care au avut în tot aceşti ani încredere în mine le cer puţintică răbdare. Ne vom revedea curând în următorul proiect editorial”, a scris Dan Tăpălagă.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Calin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei