Corpul de Control: Bebeluşii români, trataţi cu vaccinuri neautorizate
ACTUALIZARE 23:40 La câteva ore după ce au fost făcute publice primele concluzii ale anchetei Corpului de Control al premierului în cazul bebeluşilor din judeţul Arges diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic, Ministerul Sănătăţii precizează că nu există nicio legătură între îmbolnăvirea copiilor şi vaccinurile care le-au fost făcute acestora. „Este regretabil că asocierea în spațiul public a unor teme independente dintr-un raport de control riscă să pună în pericol campanii de vaccinare necesare pentru evitarea reapariției unor fenomene epidemice în România”, se arată în comunicatul ministerului.
Ulterior, un al doilea comunicat a fost publicat pe pagina de internet a Guvernului:
„Nicăieri în cuprinsul notei nu este menţionată existenţa vreunei legături între neconformităţile identificate, privind aprovizionarea şi gestionarea stocurilor de vaccinuri, şi afecţiunile copiilor de la Spitalul de Pediatrie Piteşti. O astfel de legătură ar fi de altfel imposibilă din punct de vedere medical iar orice speculaţie în acest sens este lipsită de fundament."
(Detalii, AICI)
Și Agenția Națională a Medicamentului a reacționat într-un comunicat postat pe site: „Cu regret, constatăm că publicul larg nu a fost informat într-un mod corespunzător, întrucât, în lipsa unor dovezi bazate pe fundamentare legislativă, nota de informare conţine o multitudine de aspecte care denotă o neînţelegere a mecanismelor ce au stat la baza punerii pe piaţă a vaccinului hexavalent în formă comercială denumită HEXAXIM”.
Raportul nu trage o concluzie asupra cauzei îmbolnăvirilor. Vorbeşte în schimb despre o serie de nereguli. În primul rând, unele legate de raportare. DSP Argeş a raportat primel eprobleme la mai bine de două săptămâni de când au fost internaţi primii copii.
Raportul semnalează că nu au fost respectate nici procedurile de transfer al pacienţilor între spitale. Mai mulţi bebeluşi au fost plimbaţi între Spitalul Judeţean şi cel de Pediatrie din Piteşti, ceea ce a dus la pierderea unor timpi importanţi pentru diagnostic şi tratament.
Sunt puse în discuţie şi vaccinurile administrate copiilor. Unul dintre acestea nu avea autorizaţie de punere pe piaţă.
Pentru o anchetă în privinţa vaccinurilor, Corpul de Control al premierului a sesizat Parchetul.
Reprezentanții Spitalului de Pediatrie Pitești au consemnat în Registrul de infecții nosocomiale, lunar, între 1 ianuarie 2015 - 16 februarie 2016, faptul că nu a fost identificată nicio infecție nosocomială, fără a exista însă buletine de analiză în acest sens, scrie Agerpres. Există astfel suspiciunea că înregistrările nu sunt corespunzătoare adevărului, potrivit Corpului de Control al premierului.
Informația apare în Nota de informare privind rezultatul verificărilor suplimentare efectuate în legătură cu situația copiilor cu sindrom hemolitic uremic.
Corpul de Control al a constatat că, în perioada 18 ianuarie - 11 februarie, la spitalele de pe raza județului Argeș au fost internați 16 copii (din care 13 cu patologie digestivă) cărora le-au fost stabilite la internare următoarele diagnostice: „boală diareică acută”, „gastroenterocolită acută”, „sindrom dispeptic”, „sindrom febril rinofaringită acută”, „pneumonie cu sindrom obstructiv” și „rotavirus confirmat”.
Corpul de Control a mai constatat că, în perioada 17 octombrie 2013 - 3 februarie 2016, în baza contractelor încheiate cu Ministerul Sănătății, societatea Polisano SRL a livrat către direcțiile de sănătate publică din țară un număr total de 940.995 doze de vaccin hexavalent, din care 11.800 doze vaccin HEXACIMA în ambalaj slovac, 20.042 doze vaccin HEXACIMA în ambalaj bulgăresc și 107.300 doze vaccin HEXAXIM, destinat pieței din Kazahstan.
Deși Agenția Națională a Medicamentului a comunicat Ministerului Sănătății faptul că vaccinul HEXAXIM, destinat pieței din Kazahstan, este un „medicament neautorizat de punere pe piață”, care deține numai o opinie științifică pozitivă din partea Agenției Europene pentru Medicamente, firma Polisano SRL a fost autorizată să distribuie 107.300 dec doze.
Corpul de Control precizează că s-a adresat, pe 7 martie 2016, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a efectua verificări privind situația reală a stocurilor de vaccinuri existente, dar și calitatea acestora. Pe 23 martie, Parchetul General a comunicat că sesizarea a fost trimisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.
„Având în vedere că, urmare a verificărilor privind stocul dozelor de vaccinuri la două cabinete medicale, s-au constatat diferențe între cantitățile raportate de către aceste cabinete Direcției de Sănătate Publică Argeș și cele existente fizic în stoc, există posibilitatea ca și în alte cazuri, între situațiile raportate Direcțiilor județene de sănătate publică și situația faptică a vaccinurilor aflate asupra medicilor de familie, să fie diferențe privind starea vaccinurilor și cantitățile existente, iar situațiile existente la nivelul Direcțiilor județene de sănătate publică să nu corespundă realității”, scrie în raportul Corpului de Control.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News