Copilărie cu palma | 6.500 de copii, părăsiţi în spitale în patru ani

Data publicării:
copii - GettyImages - 25 august 15-1

Maria a fost abandonată în 2011, într-o maternitate din Timișoara. După naştere, mama a fugit din spital şi a lăsat-o în grija medicilor.

Fetiţa şi-a petrecut primii trei ani prin maternităţi, în braţele asistentelor, sau în sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului. În 2015, când a împlinit patru ani, viața i s-a schimbat radical. O familie din județul Timiş a reuşit să o adopte.

„A fost dragoste la prima vedere. În momentul în care am văzut poza Mariei, doar poza, am știut că e a mea”, a declarat mama adoptică a fetei, Oana Raicov.

Părinții adoptivi spun că abia acum, la un an de la adopţie, Maria începe să devină un copil ca oricare altul.

„E mai dezinvoltă, e mai zâmbăreață. Ochișorii ei zâmbesc. E fericită. Se simte iubită eu așa zic și asta contează cel mai mult”, a adăugat Oana Raicov.

Maria este un caz fericit. Din 2011, atunci când a fost ea abandonată, şi până în 2015, în România au fost părăsiţi 6.500 de copii. Mai mult, potrivit ultimelor cifre oferite de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, 60.000 de copii sunt instituționalizați în toată ţara. Din aceştia, doar 3.809 pot fi adoptaţi.

„Procedura de evaluare este mult mai scurtă decât în alte state. În România durează patru luni și va fi scurtată la trei luni. De exemplu în Italia sau în Gerrmania durează un an de zile. Deci este o diferență mare”, a precizat președinta asociației „Ador copiii”, Simona Czudar.

Procedura de evaluare este doar o parte din procesul de adopţie care durează chiar şi 11 luni. Persoana sau familia care vrea să adopte un copil abandonat trebuie să obţină un atestat din care să reiasă faptul că este aptă să primească un copil. Timp de patru luni, discută cu un psiholog care face o evaluare afectivă. Viitorii păriniţi adoptivi sunt evaluaţi social de un expert din cadrul Direcţiei şi îşi fac investigaţii medicale pentru boli cronice.

După obinerea atestatului, începe perioada de aşteptare, care poate ajunge la cinci luni. Este momentul în care inspectorii Direcţiei, pe baza evaluării familiei, caută copilul care s-ar potrivi cel mai bine.

După ce l-au găsit, urmează alte trei luni în care copilul petrece doar câteva zile pe săptămână cu noua familie, pentru acomodare. La final este nevoie de o hotărâre judecătorească şi copilul ajunge la noii părinţi.

În cazul familiilor monoparentale, mamele sau taţii adoptivi au, spune DGASPC, aceleaşi sanse de adopţie, după ce fac aceiaşi paşi. Numărul mamelor şi taţilor singuri este cu 70 la sută mai mic decât al familiilor cu doi părinţi.

În 2015, județul Timiș s-a situat printre primele locuri la adopții.

„În cursul anului 2015 am avut un număr foarte mare de adopții. Cred că cel mai mare la niveul întregii țări. În 2015 am avut 81 de adopții, un număr mult mai mare comparativ cu anii trecuți. De exemplu, în 2014 au fost 60 de adopții, iar în 2013, 29”, a precizat purtătoare de cuvânt a DGASPC Timiș, Smaranda Marcu.

Chiar dacă procesul de adopţie din România este ceva mai rapid în comparaţie cu cel din alte ţări ale UE, etapele premărgătoare sunt greoaie. După ce află de existenţa unui abandon, statul român trebuie să caute rudele copilul, până la gradul IV. Angajaţii Direcţiei de Protecţie a Copilului sunt obligaţi să obţină acordul tuturor rudelor în legătură cu o viitoare adopţie. În caz contrar, copilul poate rămâne, până la majorat, în sistemul instituţionalizat. Acest proces de documentare şi întocmire a unui dosar poate dura chiar şi trei ani. Timp în care copilul creşte iar şansele lui să fie adoptat scad.

Colegii de la Directie se deplasează în unitatea sanitară respectivă discută cu mama, cu familia largită. Pentru că au fost cazuri în care mama este tânăra și nu a spus de frica părinților. Colegii noștri au mediat cumva relația. Au discutat și cu bunicii copilului”, a precizat Smaranda Marcu.

Abia după ce se parcurg aceşti paşi copilul este declarat adoptabil. Pentru ca numărul copiilor adoptaţi să crească luptă și Simona Czudar, o mamă adoptivă care, la rândul ei, s-a luptat cu sistemul. Nimeni nu i-a spus câte teancuri de acte trebuie să semneze şi câte drumuri bătătorite pe la instituţii trebuie să facă. Prin intermediul asociației „Ador Copiii”, pe care Simona o conduce, peste 1.000 de familii au găsit sprijin atât înainte, în procesul de adopţie, cât şi după.

„Cei care se îndreaptă către adopție să o facă cu mai multă încredere și curaj și să înțeleagă că dincolo de formalitățile juridice există o experiență minunată și că pot transforma, într-adevăr, viața unui copil”, a declarat Simona Czudar.

Majoritatea familiilor care doresc să adopte vor copii mai mici de șapte ani pentru a-i putea integra cu ușurință în noua familie. Problema celor care depășesc această vârstă, dar și a micuților cu grad de handicap rămâne însă nerezolvată.

60.000 de copii instituţionalizaţi, în România

- 3.809 de copii pot fi adoptați

- 572 cu vârste între 0 - 2 ani

- 977 cu vârste între 3 - 7 ani

- 1.920 cu vârste între 7 - 13 ani

- 340 cu vârste între 14 - 17 ani

sursa: Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...