Copia legalizată eliminată, doar dacă se schimbă 400 de HG
Data actualizării: Data publicării:
Guvernul trebuie să modifice 400 de Hotărâri pentru a putea elimina copia legalizată. La sfârşitul lunii iunie, Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care copiile legalizate vor fi eliminate. Dar, tot Guvernul recunoaşte că nu e aşa simplu.
La două luni de la adoptarea pachetului privind reducerea birocraţiei, Executivul a făcut bilanţul. Şi a constatat că trebuie modificate peste 400 de Hotărâri de Guvern pentru a elimina copiile legalizate la nivelul administrației centrale.
Puţine instituţii le-au scos până acum. Ministerul Educației a eliminat, prin Ordin de ministru, cerința copiilor legalizate de către școli. Măsura a fost luată şi de Ministerul Afacerilor Externe care a transmis instrucțiuni în rețeaua consulară pentru eliminarea cerinței copiei legalizate. La fel şi Ministerul Afacerilor Interne.
Ţi se mai cere copie legalizată la efectuarea cadastrului şi intabulării unei locuinţe, la legalizarea unei hotărâri judecătoreşti și la obţinerea documentelor de recunoaştere a calificărilor profesionale.
Copiile legalizate ar trebui înlocuite cu declaraţii pe propria răspundere sau cu certificări cu originalul de către funcţionar.