Constanța | Bisericile construite pe trotuare vor fi mutate

Data publicării:
biserica

Un consilier local din Constanţa propune ca bisericile construite pe trotuare sau pe spaţiile verzi să fie mutate. Asta după ce s-a descoperit că mai multe construcţii ar fi fost amplasate ilegal. Primarul oraşului a fost de acord, acum urmează să constituie o comisie de control.

Propunerea consilierului vine după ce s-au descoperit mai multe nereguli privind amplasarea bisericilor din Constanţa. Un caz aparte este cel al unui lăcaş de cult ridicat, în urmă cu şapte ani, în mod ilegal, în zona Boema din Tomis Nord.

Oana Manoilă, reporter Digi24: Lăcaşul de cult construit pe trotuar împarte gardul cu o benzinărie. Preotul care slujeşte aici spune că este vorba despre un aşezământ provizoriu, deşi construcţia are fundaţie şi este ridicată din cărămidă.

Preotul paroh a refuzat să vorbească în faţa camerelor de filmat, dar situaţia bisericii este cunoscută de autorităţi.

Romeo Rezeanu, consilier local: Sunt vreo 5-6 situaţii pe care le ştim noi, fie în stadiul de fundaţie fără autorizaţie, fie construite, aproape terminate, cum e cea de la Boema, de lângă PECO, de acolo, din Tomis Nord, care nu are deloc autorizaţie.

Pentru ca astfel de situaţii să fie corectate, consilierii locali au cerut mutarea bisericilor.

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa: Există intenţia şi deschiderea din partea mea de a identifica o soluţie de relocare.

Oana Manoilă, reporter Digi24: Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au refuzat să ofere o declaraţie oficială. Au spus doar că, momentan, nu vor să comenteze decizia consilierilor locali.

Între timp, primăria va identifica şi terenurile disponibile pentru relocarea bisericilor.

Sursa: Digi24 HD

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...