Micii pianişti şi-au încheiat concertul ad-hoc din cantină în aplauzele spectatorilor de ocazie.
„A fost foarte plăcut, emoționant și cred că și lor le-a plăcut. Am mai cântat în București la cămine, spitale”, spune Gerard Laurențiu Rusu, cursant.
Momentul artistic a fost una dintre lecțiile predate în cadrul unui festival de muzică clasică organizat pentru prima dată în Oradea.
„Muzica are un mesaj universal și aduce consolare și eliberare. Unde putem să ne desfășurăm cel mai bine misiunea noastră de artist este acolo unde au nevoie de acest lucru”, spune Lavinia Dragoș, organizator.
„Este minunat, pentru că sunt foarte motivați. Eu locuiesc în Elveția și oamenii nu sunt așa. O parte dintre ei, bineînțeles”, spune Jean Claude Denervaud, profesor.
„Merită, pentru că avem ce învăța și perfecționa, chiar dacă drumul e lung și obositor”, spune Thomas Ionescu, cursant.
Festivalul solidarității, care a cuprins şi concertul ad-hoc din cantină, este organizat de o fundație elveţiană, care îşi desfăşoară activitatea în mai multe state europene.