Concedieri colective la Electrica Serv

Data publicării:
energie electrica curent instalatie distributie

Furnizorul şi distribuitorul de energie Electrica a anunţat, miercuri, că Electrica Serv, filiala sa de întretinere şi servicii energetice, va intra într-un program de concedieri colective valabil până la data de 31 decembrie 2019. Numărul angajaţilor care vor fi concediaţi urmează să fie stabilit împreună cu sindicatele, potrivit news.ro.

„La nivelul societăţii Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Serv SA a fost aprobat un program de concedieri colective valabil până la data de 31 decembrie 2019, în vederea eficientizării activităţii societăţii prin corelarea numărului de angajaţi indirect productivi cu cel al angajaţilor direct productivi”, arată Electrica într-un comunicat transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Numărul de angajaţi care vor fi disponibilizaţi prin programul de concediere colectivă şi planul detaliat de implementare va fi stabilit „împreună cu partenerul de dialog social conform prevederilor legale în vigoare”, spun oficialii Electrica.

Grupul Electrica a înregistrat în trimestrul I al acestui an o pierdere de 51 milioane lei, comparativ cu un profit net de 142 milioane lei în perioada similară a anului trecut.

Electrica a obţinut venituri operaţionale de 1,44 miliarde lei, în scădere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Totodată, compania a distribuit 4,6 TWh de energie electrică, în creştere cu 4%, la 3,68 milioane de utilizatori.

Grupul Electrica are 3,68 milioane de clienţi şi a distribuit aproximativ 17,5 TWh de electricitate în 2016, în creştere cu 2,6% faţă de 2015.

În urma listării companiei la bursă, în 2014, statul nu mai este acţionar majoritar, iar în consiliul de administraţie mai deţine doar trei din şapte locuri. Totuşi, statul, prin Ministerul Energiei, rămâne cel mai mare acţionar, cu o deţinere de 48,78%.

Electrica are în prezent o valoare de piaţă de 4,46 miliarde lei (circa 1 miliarde euro).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri