Comuna din Gorj unde sătenii udă grădinile și își spală mașinile cu apă din rețeaua publică. "E apă la discreție și este ieftină"

Data publicării:
Roșia de Amaradia
În Roșia de Amaradia, județul Gorj, localnicii au voie să-și ude grădinile cu apă din rețeaua publică. Sursa foto: pandurul.ro

În timp ce în multe dintre localitățile din România, primăriile au impus restricții la apă din cauza secetei, într-o comună din Gorj localnicii nu duc deloc lipsă de apă. Ba chiar, cu dezlegare de la autoritățile locale, oamenii udă grădinile și își spală mașinile cu apa din rețeaua publică. Se întâmplă în Roșia de Amaradia, unde primăria a obținut fonduri europene să foreze puțuri la peste 200 de metri adâncime. Apa este bună și de băut, iar investiția totală se ridică la 700 de mii de lei, scrie Pandurul.ro.

Pentru localnicii din Roșia de Amaradia, comună afectată serios de minerit, perioada verii nu vine cu niciun fel de restricții când vine vorba de consumul de apă din rețea.

"Localitatea noastră a fost grav afectată de alunecările de teren din cauza lucrărilor de exploatare minieră. Lucrările au afectat inclusiv pânza freactică, motiv pentru care noi a trebuit să forăm sub nivelul de exploatare al unității miniere, să putem ajunge la o pânză freatică bogată. Avem ultimul put forat la 253 de metri. Nu am avut niciodată probleme cu apa și nici nu am impus vreodată restricții. Apa este ieftină, 2 lei metrul cub, oamenii au apometre și plătesc atât cât consumă. Rețeaua e administraă de noi", a declarat primarul din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman.

"Apă e continuu. Niciodată nu a fost oprită! Avem voie de la primărie să udăm grădinile, ce avem - cartofi, legume, tot", spune un localnic.

"E apă la discreție. Udăm grădinile, porumbii, spălăm mașinile. E și ieftină și ne permitem", a declarat un alt localnic pentru sursa citată.

Întreaga investiție s-a ridicat la aproximativ 700 de mii de lei, iar primăria a accesat fonduri europene în acest sens. Apa care ajunge la localnici este bună și de băut, întrucât sistemul a fost dotat și cu stație de filtrare, mai scrie sursa citată.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Comoara descoperită de muncitor. Foto: X
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...