Coloana Infinitului a fost vandalizată de o fată de 12 ani, venită cu părinţii să admire operele de la Târgu Jiu ale lui Constantin Brâncuşi, relatează Digi24. Ea a crezut că este o idee bună să scrijelească pe coloană iniţialele ei şi ale celei mai bune prietene. Mama fetei a fost amendată cu 500 de lei.
S+S=BFF. Adică, în limbajul adolescenţilor, S şi S sunt cele mai bune prietene, pentru totdeauna. Autoarea "operei" e o fată 12 ani, din Slatina, venită în în vizită la Târgu Jiu cu mama ei. Poliţiştii locali care supraveghează parcul spun că şi-au dat seama ce urmează, dar erau la distanţă prea mare, ca să o oprească.
„Minora se apropia foarte repede de Coloana fără Sfârşit. A folosit un obiect ascuţit cu care a zgâriat primul modul”, a declarat Alexandra Petriţa, purtător de cuvânt Poliţia Locală Târgu Jiu.
Pentru că e minoră, amenda pentru această faptă a fost completată pe numele mamei, care are de plătit acum 500 de lei.
Edilii vor însă ca, pe viitor, astfel de fapte să devină obiectul unui dosar penal pentru distrugere.
„Să se ştie foarte clar că atunci când recurgi la astfel de gesturi teribiliste, lipsă de educaţie, urmează să răspunzi în faţa legii. Dosarul care trebuie întocmit mai departe trebuie să descurajeze astfel de gesturi”, a declarat Adrian Tudor, viceprimar al municipiului Târgu Jiu.
Acum, autorităţile locale au început demersurile pentru ca operele lui Constantin Brâncuşi să fie monitorizate de zece camere de supraveghere. Numai la Coloana Infinitului vor fi patru.
Costul investiţiei: 60.000 de lei. În acest an, 17 persoane au fost amendate pentru vandalizarea operelor lui Constantin Brâncuşi. Sancţiunile totalizează puţin peste 3.000 de lei.