Clădiri consolidate cu bani de la stat, de la anul. Cseke: Două treimi din teritoriul României este încadrat în risc seismic ridicat

Data publicării:
2.000 de clădiri sunt cu risc seismic
2.000 de clădiri sunt cu risc seismic. Foto: Arhivă Digi24

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a anunțat că de la anul va începe un program finanțat de stat pentru consolidarea clădirilor aflate în risc seismic în toată țara. În acest program vor putea fi incluse și clădiri publice - spitale, şcoli, grădiniţe -, iar expertizarea trebuie făcută de primării.

„Întrebarea este nu dacă va veni cutremurul - cutremurul va veni în mod sigur, nu ştim când va veni -, ci întrebarea este cum ne va găsi. Pe noi toţi - şi pe bucureşteni, şi pe cei din zona Vrancea, şi pe cei din alte zone de risc seismic. Două treimi din teritoriul României, astăzi, este încadrat în risc seismic ridicat, cu clădiri care pot cauza probleme în cazul unui cutremur mai puternic. Deci, schimbarea de atitudine este în sensul următor, este un program de investiţii de utilitate publică de interes public, în care statul investeşte în totalitate, nu se cere cofinanţare de la primărie, respectiv de la asociaţia de proprietari sau proprietarii apartamentelor, deci este o investiţie 100% finanţată de către statul român”, a declarat Cseke Attila luni, la Digi24.

Printre investiţiile care pot fi finanțate au fost introduse, în premieră, clădirile publice: spitale, şcoli, grădiniţe, a mai precizat ministrul.

„Acesta este programul de investiţii al statului român care este, astăzi, lege în Monitorul Oficial. Săptămâna trecută s-au publicat normele metodologice şi, de la 1 ianuarie, acest program de investiţii pe bugetul de stat poate să pornească. Cu o procedură care va fi complet digitalizată, prin platformă digitală, UAT-urile depun aceste solicitări şi aşa mai departe”, a mai explicat Cseke Attila.

Primăriile fac expertiza

El nu a putut preciza câte clădiri vor fi consolidate în baza programului finanţat de stat.

„Pe bugetul de stat vom vedea în primele două luni, pentru că legea spune că, după aprobarea Legii bugetului de stat, în 60 de zile se pot depune proiecte. Aici avem trei faze pentru ca o investiţie să ajungă la un efect. În primul rând, expertiza de risc seismic, care trebuie depusă de către primărie pentru a certifica că acea clădire este expertizată”, a mai spus ministrul.

Expertizarea clădirilor trebuie făcută de primării.

„Din acel moment, după expertiză, partea de proiect tehnic care trebuie întocmit, respectiv partea de licitaţie, acolo, deja, statul vine şi acordă, hai să spun, o garanţie. Deci, dacă ai venit în acest proces şi ai expertiză de risc seismic şi îţi faci proiectul tehnic, statul se angajează să finanţeze acel obiectiv de investiţii. Undeva în februarie, martie vom putea să tragem prima linie, să vedem câte clădiri avem expertizate cu risc seismic şi care sunt introduse în acest program. Din păcate, aceste date certe nu există, există anumite date legat de Bucureşti sau de alte oraşe. (...) Această sarcină nu era la Ministerul Dezvoltării, această sarcină era mai mult la UAT-uri. Noi vom face un registru al construcţiilor, în care va fi un segment care se referă numai la clădiri cu risc seismic I şi II, astfel încât să avem această evidenţă continuă”, a mai arătat Cseke Attila.

În plus, există o sumă de 476 de milioane de euro, disponibilă prin PNRR, pentru intervenţii de consolidare de risc seismic şi eficientizare energetică la blocuri de locuinţe şi clădiri publice.

„Avem proiecte depuse, în mod cert banii din PNRR se vor consuma, dar, în paralel va porni şi programul statului, cu finanţare de la bugetul de stat”, a mai declarat ministrul.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...