CJUE: Statele UE pot refuza să acorde ajutor social românilor care vin doar pentru aceste prestaţii

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit, răspunzând la întrebările adresate de Tribunalul Social din Leipzig - Germania, într-o cauză cu români, că orice stat membru trebuie să aibă posibilitatea de a refuza să ofere prestaţii sociale pentru cetăţenii care nu muncesc şi care se folosesc de libertatea de circulaţie doar pentru a obţine ajutorul social al unui alt stat membru.

În Germania, străinii care vin pentru a obţine ajutorul social sau al căror drept de şedere decurge din unicul obiectiv al căutării unui loc de muncă sunt excluşi de la prestaţiile asigurării de bază, care urmăresc în special asigurarea subzistenţei beneficiarilor.

Tribunalul Social din Leipzig a fost sesizat cu un litigiu între doi resortisanţi români, Elisabeta Dano şi fiul său Florin, şi Jobcenter Leipzig, care a refuzat să le acorde prestaţii ale asigurării de bază, a precizat CJUE.

Autorităţile germane au precizat că Elisabeta Dano nu a intrat în Germania pentru a căuta un loc de muncă şi, deşi a solicitat prestaţiile asigurării de bază rezervate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, reiese din dosar că aceasta nu era în căutarea unui loc de muncă.

"Nu are nicio calificare profesională şi până în prezent nu a exercitat o activitate profesională nici în Germania, nici în România. Ea şi fiul său locuiesc cel puţin din luna noiembrie 2010 în Germania, la o soră a doamnei Dano, care le asigură hrana. Doamna Dano primeşte pentru fiul său alocaţie de stat pentru copii în cuantum de 184 de euro, precum şi un avans din pensia alimentară în cuantum de 133 de euro pe lună. Aceste prestaţii nu fac obiectul prezentei cauze", se arată în documentele transmise CJUE.

Ca răspuns la întrebările adresate de Tribunalul Social din Leipzig, CJUE statuează, prin hotărârea de marţi, că pentru a putea avea acces la anumite prestaţii sociale, resortisanţii altor state membre nu pot pretinde o egalitate de tratament cu cei ai statului gazdă decât dacă şederea lor respectă condiţiile Directivei "cetăţean al Uniunii".

În această privinţă, Curtea aminteşte că, potrivit directivei, statul membru gazdă nu este obligat să acorde o prestaţie de asistenţă socială în timpul primelor trei luni de şedere.

Atunci când durata şederii este mai mare de trei luni, dar mai mică de cinci ani, perioadă aflată în discuţie în această cauză, directiva condiţionează dreptul de şedere, printre altele, de faptul că persoanele inactive din punct de vedere economic trebuie să dispună de resurse proprii suficiente, a mai arătat CJUE.

Curtea precizează că Directiva urmăreşte astfel să împiedice cetăţenii UE care sunt inactivi din punct de vedere economic să utilizeze sistemul de protecţie socială al statului membru gazdă pentru a-şi finanţa mijloacele de existenţă.

"Prin urmare, un stat membru trebuie să aibă posibilitatea de a refuza acordarea de prestaţii sociale unor cetăţeni ai Uniunii inactivi din punct de vedere economic care îşi exercită libertatea de circulaţie numai în scopul de a obţine beneficiul ajutorului social al unui alt stat membru deşi nu dispun de suficiente resurse pentru a pretinde să beneficieze de un drept de şedere; în această privinţă, fiecare caz individual trebuie examinat fără a lua în considerare prestaţiile sociale solicitate. În aceste condiţii, Curtea decide că Directiva "cetăţean al Uniunii" şi Regulamentul privind coordonarea sistemelor de securitate socială nu se opun unei reglementări naţionale care exclude resortisanţii altor state membre de la beneficiul anumitor "prestaţii speciale în numerar de tip necontributiv", deşi ele sunt garantate resortisanţilor naţionali care se află în aceeaşi situaţie, în măsura în care aceşti resortisanţi ai altor state membre nu beneficiază de un drept de şedere în temeiul directivei în statul membru gazdă", explică CJUE.

Totodată, Curtea aminteşte că Regulamentul privind coordonarea sistemelor de securitate socială nu reglementează condiţiile de acordare a prestaţiilor speciale în numerar de tip necontributiv. Întrucât această competenţă aparţine legiuitorului naţional, acesta este competent şi să definească întinderea acoperirii sociale asigurate prin respectivul tip de prestaţie.

Astfel, stabilind condiţiile şi întinderea acordării prestaţiilor speciale în numerar de tip necontributiv, statele membre nu pun în aplicare dreptul Uniunii, astfel încât Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu este aplicabilă.

În ceea ce îi priveşte pe cei doi români din Germania, CJUE arată că nu dispun de suficiente resurse, aşa încât nu pot pretinde un drept de şedere în Germania în temeiul Directivei "cetăţean al Uniunii" şi nu se pot prevala de principiul nediscriminării consacrat prin directivă şi prin Regulamentul privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

La 20 mai, în aceeaşi cauză, Avocatul general al Curţii Europene de Justiţie a UE a dat dreptate Berlinului, afirmând că acesta poate refuza să plătească ajutoare sociale unor cetăţeni aparţinând altor ţări europene care nu au demonstrat o legătură veritabilă cu Germania sau dorinţa de integrare. Tribunalul arăta atunci că Elisabeta Dano nu a depus niciodată vreun efort pentru a-şi găsi un loc de muncă în Germania sau România, relata Wall Street Journal.

UE le permite cetăţenilor săi să lucreze în toate cele 28 de state membre, deşi cere ca persoanele care fac acest lucru să fie capabile să se întreţină. Totuşi, Tribunalul Social din Leipzig nu era sigur dacă această prevedere le permite autorităţilor germane să refuze plata unor ajutoare de bază, care sunt menite să acopere nevoile fundamentale cum ar fi cheltuielile pentru locuinţă şi încălzire.

Avocatul general al CJUE, Melchior Wathelet, a declarat că o astfel de excludere este în conformitate cu legile UE. "Legislaţia care exclude de la ajutoarele sociale de bază persoanele care vin în Germania doar pentru a beneficia de schema de asistenţă socială, mai degrabă decât să încerce să se integreze pe piaţa muncii, este în concordanţă cu intenţia legislaţiei UE", afirma Wathelet.