Cel mai nou sat din România nu are niciun locuitor
Este vorba despre Satul Meşteşugurilor, un proiect realizat de doi oameni pentru care păstrarea şi promovarea tradiţiilor româneşti vechi înseamnă mai mult decât confortul vieţii de oraş. Dana şi Ion Georgescu s-au mutat de la Bucureşti la Comana pentru a scrie poveşti.
La numai 30 de kilometri de Bucureşti, în localitatea Comana, lumea veche a tiparului a reînviat. S-a întâmplat în urmă cu cinci ani, atunci când soţii Dana şi Ion Georgescu au renunţat la viaţa de oraş şi la joburile în corporaţie, pentru a demonstra că meseriile tradiţionale pot supravieţui chiar şi într-o epocă dominată de tehnologie. Astăzi trăiesc în mijlocul satului, şi nu orice fel de sat, ci în Satul Meşteşugurilor.
Dana Georgescu, co-fondator Satul Meşteşugurilor: „Eu cred că meşteşugurile, arta, frumosul în general, sunt o cale prin care putem să fim bine cu noi înşine. Ne-am gândit pas cu pas, noi am pornit dintr-o pasiune cu Moara de Hârtie şi Satul Meşteşugurilor, ne-am gândit cum ne-ar fi nouă bine, însă odată ajunşi la Comana şi integrându-ne cumva în comunitate, am simţit că putem să facem mai mult pentru oamenii din jurul nostru şi putem să facem proiecte prin care ei se pot implica”.
Zis şi făcut. Drumul nu a fost uşor însă. A urmat goana după maşini tipografice vechi, dar astăzi Moara de Hârtie arată ca un adevărat muzeu. Hârtia manuală, tiparul şi legătoria se fac... ca la carte. Familia Georgescu nu s-a oprit aici. A construit, cu ajutorul unor fonduri norvegiene, Satul Meşteşugurilor, un loc în care oricine poate învăţa meserii demult uitate.
Ionuţ Georgescu, fondator al Satului Meşteşugurilor: „Am făcut, de exemplu, cursuri la şcoala din Comana şi ne-am dat seama că pe lângă meşteşugurile pe care le promovează Moara de Hârtie sunt mult mai relevante meşteşugurile tradiţionale. E nevoie de o ancorare în partea bună a trecutului, astfel încât să putem să ne imaginăm viitorul. Asta a fost şi ideea Satului Meşteşugurilor”.
Câteva căsuţe construite din chirpici şi din lemn, în care au fost adunate şapte meşteşuguri vechi, formează astăzi, poate cel mai viu sat din România. Meşteşugarii sunt oameni din localitate, care au găsit aici nu doar un loc de muncă aproape de casă, ci şi o familie. Geanina, de exemplu, făcea naveta la Bucureşti în fiecare zi până să se alăture comunităţii din Comana.
Geanina Stan, meşteşugar: „Aveam un serviciu cu navetă grea la Bucureşti şi cei trei copii pe care-i am acasă m-au determinat să renunţ la ea, căutam o colaborare şi atunci numai bine a venit propunerea de-a mă alătura proiectului. Am învăţat, în primul rând, de la femeile din comunitate. Meşteşugul cel mai bine se învaţă din generaţie în generaţie”.
Dumitra Popa, meşteşugar: „Când sunt mai supărată, când sunt mai bolnăvioară intru în război şi mi-au trecut toate. Şi aici am venit să pun inima pe astea... mi-am luat-o şi am pus-o aici.”
Dar pentru a descurca iţele războiului de ţesut, este nevoie de multă răbdare, pasiune şi îndemânare. Tanti Mituţa are 64 de ani şi ţese de mai bine de jumătate de secol.
Dumitra Popa, meşteşugar: „Prima dată, prima dată, firele alea se pun cu urzitori, după aceea se pune pe sub, se trece prin iţe, astea tot făcute de noi, din iţe în spată şi se leagă gura. Şi atunci, asta e suvelniţa cu o ţeavă. Iar ţeava asta se pune pe un rodan, trebuie să-l avem făcut. Dacă dau pe acelaşi rost nu se împleteşte firul. Toate au rostul lor. E mai mult ca la o matematică. Matematica aici am învăţat-o”.
Dana şi Ion Georgescu au reuşit să creeze, în curtea lor de la Comana, o lume mai aşezată. Continuă să îşi scrie singuri povestea, pe hârtie făcută manual şi presărată cu flori. Iar dacă până în urmă cu câţiva ani nimic nu părea să le aducă liniştea, în Satul Meşteşugurilor toate au un rost.
Dana Georgescu, co-fondator al Satului Meşteşugurilor: „Meşteşugurile de care ne ocupăm îşi trag rădăcina din trecut, dar în acelaşi timp ne place nouă să spunem că le dăm un chip frumos, un chip adaptat zilelor noastre. De exemplu lucrăm acum la nişte huse de telefon foarte frumoase, ţesute la război sau facem mărţişoare cusute manual.
Pe lângă atelierul de ţesut, care se numeşte Atelierul cu Rost, avem şi un atelier dedicat prelucrării papurii, un atelier în care lucrăm atât rogojini, cum face colegul meu în spate, dar şi păpuşi din papură, care-s foarte apreciate de cei mici şi pe care şi ei au ocazia să le realizeze în cadrul atelierelor pentru copii. Avem atelier de ceramică şi olărit, atelier de prelucrare a lemnului”.
Roata morii se învârte, iar meşteşugurile prind rădăcini. Bucuria cea mai mare însă vine întotdeauna de la oameni. De la cei care aleg să descopere trecutul şi să îl povestească mai departe.
Dana Georgescu: „S-a schimbat viaţa noastră. S-a schimbat în bine pentru că am început noi să ne descoperim odată ajunşi aici şi am ajuns să ne dăm seama ce este cu adevărat important, nu ce maşină ai, nu unde locuieşti, ci cât de bine te simţi tu însuţi cu ceea ce faci şi cât de în armonie eşti cu oamenii din jurul tău, cât de mult poţi să contribui la binele din jurul tău şi la comunitatea în care eşti. Sunt lucruri care pentru noi contează mult mai mult decât confortul unei vieţi de oraş.”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
