Ce se întâmplă cu pensiile și alocațiile? Precizările premierului Ludovic Orban

Data publicării:
ludovic orban ingandurat si cu buzele stranse
Ludovic Orban, la Digi24 Foto: captură TV

Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni seară, la Digi24 că pensiile în luna ianuarie vor fi plătite cu o întârziere de 3-4 zile, cauzată de zilele libere. Orban a mai spus că PNL îşi menţine poziţia faţă de pensiile speciale şi chiar este luată în calcul posibilitatea convocării unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru desfiinţarea acestora, cu excepția militarilor. De asemenea, premierul spune că rămâne fidel ideii de a nu se putea cumula pensia cu salariul la stat. În ceea ce privește dublarea alocațiilor pentru copii, forțată de PSD, premierul este clar: nu sunt bani la buget!

„Se știa, din cauza faptului că au fost zile libere, că există - nici măcar nu poţi să-i spui o întârziere, o decalare  a termenului de plată a pensiilor. Pensiile vor fi plătite, cu o decalare de 3-4 zile, care s-a datorat faptului că au existat zile libere şi că practic, astăzi este prima zi lucrătore”, a spus premierul Ludovic Orban, luni seară, la Digi 24.

Poșta Română a anunțat, luni, că în luna ianuarie 2020 distribuirea pensiilor se va decala, deoarece banii pentru drepturile sociale ajung în conturile Poştei Române începând cu 7 ianuarie. Compania a precizat că acest lucru se întâmplă la fiecare început de an.

„Atâtea fake-news-uri am văzut pe tema pensiilor, în fiecare zi, fără să aibă nicio sursă, pur și simplu numai pentru a menţine o dezbatere pe Legea pensiilor”, a comentat premierul Ludovic Orban. „Noi am prevăzut în Legea bugetului de stat banii necesari pentru aplicarea Legii pensiilor, ca să fie limpezi toate lucrurile pe tema asta”, a punctat premierul.

El a mai spus că liberalii nu și-au schimbat poziția cu privire la eliminarea pensiilor speciale şi iau în calcul convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru votarea proiectului lor de lege, care a trecut de Comisia de muncă. Legea prevede desfiinţarea pensiilor speciale, mai puţin a celor pentru cadrele militare, a reamintit Ludovic Orban.

Guvernul a suspendat plata pensiilor speciale pentru primari pe 2020 printr-o ordonanță de urgență adoptată luni. „Poziția noastră a fost întotdeauna clară: susținem plata pensiilor bazată pe principiul contributivității, evident, cu excepția celor acordate cadrelor militare”, a spus Orban.

Dublarea alocațiilor: Nu putem să aplicăm legea așa cum este ea adoptată

„Dublarea alocațiilor pentru copii nu are practic susținere bugetară, am spus-o din capul locului”, a declarat premierul Ludovic Orban la Digi24. „Noi ne dorim creșterea alocațiilor pentru copii”, a adăugat el. „De altfel, noi am asigurat în martie 2019 creșterea alocațiilor pentru copii la legea bugetului de stat. De ce am cerut o majorare atât de mare atunci, aproape dublarea? Pentru că PSD timp de aproape patru ani de zile nu a modificat alocațiile pentru copii, perioadă în care a existat creștere economică și a existat o rată a inflației, destul de mare. Pentru a compensa pierderea puterii de cumpărare, ca urmare a inflației în cei patru ani de zile și de a beneficia de creșterea economică. Noi am avut o fundamentare la momentul respectiv, am și spus din ce bani trebuie asigurată finanțarea acestei creșteri de alocații. PSD a venit populist și a spus: mai dublăm o dată, tot în 2019, fără niciun fel de sursă bugetară și fără niciun fel de motivație. Pur și simplu, că așa au vrut mușchii lor”, a explicat Ludovic Orban, reamintind că tot printr-un proiect liberal alocațiile vor fi actualizate cu rata inflației.

„Nu putem să aplicăm legea așa cum este ea adoptată”, a mai spus Orban. „Ne dorim creșterea alocațiilor, căutăm o soluție, avem mai multe variante în analiză, astfel încât să garantăm copiilor României că vor beneficia în timp de o creștere a alocației care să fie posibil de finanțat, care să nu creeze problema pe care ne-ar crea-o. Gândiți-vă că dublarea alocațiilor, așa cum a cerut PSD, înseamnă creșterea cheltuielilor bugetului de stat cu peste 6 miliarde, care înseamnă creșterea deficitului bugetar cu un procent semnificativ”, a explicat Ludovic Orban.

Ce prevede proiectul de lege pentru eliminarea pensiilor speciale. Bâlbele PSD

 

Deși apărea pe ordinea de zi, Camera Deputaților nu a dezbătut în ședința de plen de pe 18 decembrie proiectul de lege al PNL privind eliminarea pensiilor speciale pentru mai multe categorii de angajați la stat. Forul legislativ, decizional în acest caz, a avut pe ordinea de zi proiectul care abrogă pensiile speciale pentru mai multe categorii, inclusiv parlamentari, magistrați și funcţionari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a votat pe 17 decembrie un raport favorabil de adoptare a acestei propuneri legislative, cu amendamente.

Proiectul PNL are în vedere eliminarea pensiilor de serviciu pentru mai multe categorii, printre care: deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.

Indemnizațiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor și polițiștilor.

Dezbaterile au avut loc pentru ambele inițiative privind eliminarea pensiilor, atât a PNL, cât și a USR, însă raportul favorabil a fost dat pentru propunerea PNL.

Președintele Comisiei pentru Muncă, deputatul PSD Adrian Solomon a depus un amendament prin care indemnizațiile de merit pentru sportivi și artiști sunt eliminate. Acesta a criticat inițiativele legislative ale PNL și USR și a declarat în timpul dezbaterilor că „ori toți suntem speciali, ori niciunul nu este special”, reamintește Mediafax.

Într-un comunicat transmis ulterior de liderul interimar social-democrat Marcel Ciolacu, se preciza că PSD se opune „categoric” eliminării indemnizațiilor de merit pentru artiști și sportivi și anunța că va vota împotrivă acestui amendament la ședința de plen. PSD a transmis că Solomon nu a avut mandat să depună un astfel de amendament.

Ulterior însă, Adrian Solomon a explicat că decizia eliminării tuturor indemnizațiilor speciale a fost luată în partid. Despre faptul că Marcel Ciolacu susține că nu a avut mandat să elimine indemnizațiile pentru sportivi și artiști, deputatul PSD a precizat că e posibil ca cei din conducere să nu știe legislația.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri