Carmen Dan: Vor fi verificate 80 de lucrări de doctorat de la Academia de Poliţie

Data publicării:
Carmen Dan Parchetul General_Inquam Photos George Calin (2)
Foto: INQUAM_George Călin

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat, miercuri, că vor fi verificate toate lucrările de doctorat eleborate la Academia de Poliţie în perioada 2007-2011, iar pentru început vor fi verificate aproximativ 80 de lucrări de diplomă care aparţin unor angajaţi ai ministerului care primesc indemnizaţia pentru studii de doctorat. Ea a spus că nu pleacă de la premisa că aceste lucrări sunt plagiate, ci de la ideea că trebuie verificate pentru a înlătura suspiciunile apărute în spaţiul public, transmite News.ro.

Carmen Dan Parchetul General_Inquam Photos George Calin (2)
Foto: INQUAM_George Călin

"Am luat decizia de a verifica lucrările de doctorat care s-au elaborat la Academia de Poliţie. Pentru început, vom evalua în jur de 80 de lucrări de diplomă şi ne referim la acele lucrări ce aparţin unor angajaţi ai ministerului care primesc indemnizaţia pentru studiu de doctorat. Mi se pare normal să facem această verficare", a afirmat Carmen Dan, citată de News.ro.

Ea a precizat că vor fi verificate lucrările din perioada 2007-2011, în condiţiile în care după 2011 s-au făcut verificări cu softul antiplagiat.

"A fost o discuţie şi este important să fim preocupaţi de acest aspect, mai ales că a fost un rector al Acadamiei de Poliţie care a anunţa că se va ocupa cu prioritate de această analiză a lucrărilor de doctorat şi nici până acum nu s-a întâmplat lucrul acesta. Mă bucur că actual rector al Academiei de Poliţie a luat în calcul şi această activitate şi îl susţin în acest demers", a declarat ministrul Carmen Dan.

Ea a afirmat că pentru început au fost identificaţi 80 de angajaţi ai Ministerului de Interne care au în plată indemnizaţia de doctorat şi că verificările vor continua apoi şi cu celelalte lucrări înregistrate la şcoala doctorală a Academiei de Poliţie.

Întrebată dacă are suspiciuni, Carmen Dan a spus că nu îşi permite să aibă suspiciuni, dar consideră că este un demrs bun pentru a asigura opinia publică de faptul că acele lucrări sunt în regulă, dacă sunt.

"Pentru mine, ca angajator, este de interes să ştiu că plătesc indemnizaţia pentru doctorat unei pers care chiar şi-a făcut acea lucrare de doctorat respectând (...) Nu plec de la premisa că acele lucrări sunt plagiate, ci de la ideea ce trebuie verificate pentru a înlătura acele suspiciuni apărute în spaţiul public", a adăugat Carmen Dan.

În luna aprilie, comisarul şef de poliţie Adrian Iacob a fost numit în funcţia de rector al Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, prin ordin al ministrului Carmen Dan. Adrian Iacob ocupa această funcţie din luna ianuarie, când a fost împuternicit pentru şase luni, în urma demisiei lui Daniel Torje, acuzat de hărţuire sexuală de către o studentă.

În vara anului 2016, fostul rector Daniel Torje anunţa că toate tezele de doctorat scrise la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” de la înfiinţarea şcolii doctorale vor fi verificate. Anunţul a fost făcut după ce Comisia de etică a Academiei de Poliţie a constatat că lucrarea de doctorat a primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, este un plagiat şi a cerut Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să îi retragă titlul de doctor. Robert Negoiţă spunea că nu regretă dacă îi va fi retras titlul de doctor, ci faptul că s-a lăsat tentat, în trecut, de "moda" titlurilor academice, fiind un episod pe care şi-l asumă şi din care a învăţat o lecţie importantă, respective că “singurele realizări notabile sunt cele construite pe o bază sănătoasă”. De altfel, în cazul plagiatului tezei de doctorat a lui Negoiţă a fost deschis dosar penal la Parchetul General.

În octombrie 2016, Academia de Poliţie a publicat lista doctoratelor susţinute în perioada 1995-2016, care arăta că peste 340 de persoane au obţinut titlul de doctor în Drept la această instituţie, iar alte 278 de persoane au doctorate în domeniul "Ordine Publică şi Siguranţă Naţională". Cele mai multe titluri de doctor în Drept, respectiv 33, au fost acordate în 2009, iar cele mai puţine - 4 - în 1996, în timp ce în domeniul "Ordine Publică" cele mai multe titluri - 43 - au fost date în 2015.

Printre cei care au obţinut titlul de doctor în Drept la această universitate se numără fostul parlamentar William Brânză, judecat pentru corupţie, fostul parlamentar Cătălin Voicu, condamnat în 2013 la şapte ani de închisoare pentru corupţie, primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, în cazul căruia Consiliul General al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a stabilit că a plagiat, dar şi fostul ambasador Ion Jinga.

În domeniul "Ordine Publică şi Siguranţă Naţională", începând cu anul 2004 au fost patru doctorate, toate fiind coordonate de către Gabriel Oprea. Doctoranzii acestuia au fost generalul Ionel Marin, fost director adjunct al Serviciului Român de Informaţii, fostul procuror general adjunct al României Marcel Sâmpetru, generalul Dumitru Zamfir, fost director general adjunct al Serviciului Român de Informaţii şi fostul director al SRI Radu Timofte.

viewscnt

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...