Care sunt secretele unui aranjament floral reușit

Data publicării:
flori olanda

Trăiesc printre flori de când se ştiu şi sunt ghidaţi de bun gust în tot ceea ce fac. Continuă o tradiţie veche de peste 120 de ani în arta florală şi organizeaza demonstraţii regale în toată lumea. Maeştrii Jacqueline şi Mike Boerma fac parte din una dintre cele mai respectate familii de florari din Olanda, iar de curând au ajuns şi în ţara noastră.

Cu o istorie în horticultură ce durează de mai bine de patru secole, Olanda este astăzi cel mai mare exportator mondial de flori şi plante. Numai anul trecut valoarea exporturilor a depăşit 8 miliarde de euro. În Ţara Lalelelor aranjamentele florale sunt ridicate la rang de artă, iar meseria de florar este una de tradiţie.

„Nu am realizat că avem o istorie atât de lungă, ştiu că este o istorie lungă, dar tata a avut o florărie, bunicul meu a avut o florărie şi tatăl meu a predat arta florală, aşa că întotdeauna m-a luat cu el la evenimente speciale, iar eu am început să iubesc florile. Când aveam trei ani deja ştiam să fac aranjamente florale”, spune Jacqueline Boerma, florist.

Jacqueline Boerma provine dintr-o familie cu peste 120 de ani de tradiţie în arta florală. Reprezintă cu mândrie cea de-a patra generaţie a unui neam care s-a remarcat prin talent, creativitate şi îndemânare.

„Nu pot să îmi imaginez lumea fără flori. Cred că plantele şi florile sunt foarte importante florile înseamnă emoţie şi ar trebui ca toată lumea să se înconjoare de flori”, afirmă Jacqueline Boerma, florist.

Generaţii întregi din familia Boerma au contribuit la dezvoltarea industriei floristice olandeze. Primul membru care a deschis un magazin de flori, în anul 1896, a fost Pieter Boerma. L-au urmat fiul său şi nepotul său care a fost primul profesor olandez, cu un master în designul florar. În anul 1964 acesta a întemeiat prima şcoala profesională de design floral, iar în 1980 a deschis porţile primului institut particular din Olanda. Institutul este condus astăzi de Jacqueline, despre care s-ar putea spune că a crescut în florărie. Nu o să uite niciodată care a fost primul sfat primit de la tatăl ei:„Nu alege să munceşti în domeniul florilor. Pentru că este mult de muncă.”

„Dar este o muncă frumoasă. Florile îi fac pe oameni fericiţi, aşa că oricine se poate bucura de ele. Aşa că dacă este mult de muncă şi este greu, nu mă supăr, pentru că o fac din pasiune”, spune Jacqueline Boerma, florist.

Şi pentru că tradiţia familiei Boerma nu se opreşte aici, Mike, fiul lui Jacqueline lucrează tot la institut. Spre deosebire de mama sa însă, Mike şi-a descoperit destul de târziu pasiunea pentru flori.

„La început am făcut tot felul de alte lucruri, pot spune că nu înţelegeam florile, aşa că m-am înscris la Şcoala de Arte, pentru că îmi plăcea să fiu creativ, să fac tot felul de obiecte. Apoi am mers la şcoala de graficieni, iar când am absolvit mi-am dat seama cât de frumoase sunt florile şi cât de mult exprimă ele şi am realizat că asta este ceea ce trebuie să fac”, spune Mike Boerma.

Astăzi, membrii familiei Boerma predau arta florală la nivel înalt. Nu doar în Ţara Lalelelor, ci peste tot în lume. De curând, cu ocazia Zilei Naţionale a Olandei, au ajuns şi la Bucureşti. Florari din toată ţara au venit să înveţe de la cei mai buni.

„Nu mă consider aşa, există întotdeauna florişti mai buni decât mine. Eu predau design de bază, ceea ce eu consider că este nevoie pentru a deveni florist. Cred că este nevoie de pasiune pentru flori, tehnica poate fi întotdeauna învăţată,este nevoie de o minte deschisă, de creativitate şi, mai ales, să nu încetezi niciodată să înveţi”, spune Jacqueline Boerma, florist.

„Este vorba despre experienţă, trebuie să lucreze cu florile mai des şi devii mai bun. Aşadar, consider că oricine poate învăţa să fie un bun florist, trebuie să îţi placă ce faci şi să exersezi şi restul vine de la sine. Mă concentrez întotdeauna pe timpul prezent, iar un lucru bun de făcut ar fi să te concentrezi pe a deveni mai bun”, spune Mike Boerma.

Iar a fi cel mai bun în acest domeniu în Olanda, unde florile fac parte din brand-ul de ţară, nu e lucru uşor.

„Florile sunt unul dintre simbolurile Olandei, cred că acest lucru le este foarte cunoscut românilor, adică Ţara Lalelelor. Aşa că am decis, şi datorită faptului că această zi este atât de specială, să facem ca florile să fie tema centrală a zilei noastre naţionale. Florile, dacă le priveşti, te fac fericit. Chiar şi atunci când ne aflăm la ocazii nefericite, pentru care folosim, de asemenea flori, îţi oferă confort, consolare. Florile sunt frumoase, sunt colorate şi au un miros plăcut”, spune Stella Ronner-Grubačić, Ambasadorul Olandei la București.

Mike şi Jacqueline Boerma cunosc, poate cele mai bine, secretele unui aranjament floral de succes: pasiune, respect pentru natură şi multă, multă muncă. Iar ceea ce ştiu, împart în fiecare zi cu ceilalţi. Pentru că, spun ei, o lume plină de flori înseamnă o lume mai frumoasă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri