Campania "Alături de Daria" continuă cu noi modalităţi de donare: Acum puteţi trimite sms-uri din orice reţea de telefonie

Data publicării:
daria-1

Până acum s-au strâns, cu ajutorul dumneavoastră, aproape 40.000 de euro şi pentru asta vă mulţumim!

Daria are doar 10 ani şi acum o lună a primit un diagnostic cumplit: suferă de cancer osos, o boală extrem de agresivă care îi macină oasele.

Pentru noi n-a trecut o lună. Pentru noi a trecut o veșnicie”, spune Nicoleta Ţună, mama fetei.

„Se uită-n ochii mei, plânge, îi curg lacrimile, nu urlă, în schimb își strânge dinții”, povesteşte Valentin Ţună, tatăl Dariei.

Fiecare clipă contează, boala câştigă rapid teren, iar durerile sunt tot mai mari şi foarte greu de ţinut sub control. Tratamentul trebuie început cât se poate de rapid deoarece această tumoră are un foarte mare potenţial de metastazare.

Și, totuși, ea reușește să zâmbească. Copiii mint, ca părinții să fie fericiți”, mai spune tatăl copilei.

În ultimele şase zile, cu ajutorul dumneavoastră s-au strâns 19.527 euro, din sms-uri şi apeluri telefonice, iar din donaţii în contul fundaţiei Man – 17.859 de euro.

Colegii de clasă ai Dariei, împreună cu învăţătoarea, au organizat o tombolă. Micuţii au scos la vânzare mărţişoare făcute de ei şi jucării. Vor să strângă cât mai mult pentru costul operaţiei care ar putea să o salveze pe Daria.

Daria este elevul pe care mi l-am dorit să-l am cel puțin o dată pe parcursul carierei mele în clasă”, spune şi învăţătoarea Dariei, Aurelia Nuţu.

MODALITĂŢI DE DONARE:

1.  SMS sau apel telefonic

SMS sau apel la 8870,număr disponibil doar îreţeaua Digi

Valoarea unui SMS/apel este de 10 lei

şi/sau

SMS la 8828 cu textul "Daria"

Număr disponibil îreţelele Orange, Telekom Romania Mobile, Vodafone

Valoarea donaţiei este de 2 Euro. Suma alocată cauzei este de 2 Euro.

Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament.

În reţeaua Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost retinut la achiziţionarea creditului.

Pentru donaţiile de pe cartele preplătite în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Campanie realizată cu sprijinul fundaţiei Ringier, Orange România, Telekom România Mobile si Vodafone România

2. VIRAMENT BANCAR

Puteţi face o donaţie ÎN LEI în contul deschis la ING Bank, Sucursala Oradea, de Fundaţia Man sau ÎN EURO, direct pe numele tatălui Dariei. 

Alături de Daria!

Cont LEI: RO45INGB0007008197068916, ING Sucursala Oradea, titular Fundaţia Man.

Cont EURO:RO18INGB0000999904848938, ING Sucursala Brâncoveanu Bucureşti, titular Valentin Ţună

3. PAYPAL

În contul PayPal: tunavalentin@yahoo.com

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Telefonul te urmărește în secret: cele 3 setări ascunse pe care trebuie să le dezactivezi de urgență pentru...
Digi FM
Acuzații șocante la adresa lui Donald Trump! Fosta Miss Elveția, românca Beatrice Keul, rupe tăcerea
Pro FM
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu...
Film Now
Zendaya, noi declarații despre scenele intime din „Challengers”: „Este mult mai mult decât pare”
Adevarul
Bashar al-Assad, primele declarații după fuga la Moscova: „Siria este în mâinile teroriştilor”
Newsweek
DOCUMENT Poștașii aduc un bonus mare la pensie săptămâna aceasta. Care pensionari îl primesc?
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Kate Winslet, apariție rară alături de fiul ei cel mare. Joe are 20 de ani și este copia fidelă a părinților...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic