Călugăr blocat timp de două ore pe bac, deși avea telefonul la el

Data publicării:
calugar blocat mures

Peripeţii ale unui călugăr, parcă desprinse dintr-un film de comedie. Preotul a rămas blocat timp de două ore pe un bac, în mijlocul râului Mureş. Deşi avea telefonul mobil la el, nu s-a gândit să sune la 112. A cerut ajutorul unui prieten, care din păcate era plecat din localitate, şi apoi a început să strige după ajutor. Culmea este că nici ceilalţi preoţi de la mănăstire nu au vrut să intervină. Norocul lui a fost însă că l-a auzit un păstor din zonă, care a sunat la pompieri.

- Stați domn' părinte, staţi jos până ajungem la mal!

Călugărul a vrut sa treacă Mureşul dinspre mănăstirea în care locuieşte de 11 ani spre Bodrogul Vechi. Numai că... bacul s-a împotmolit în mijlocul răului.

„Înainte de 2008 am mai fost aici la mănăstire și am trecut cu pontonul, dar era pontonul mare, era cu două role, eu nu am crezut că acuma este rădăcină sub apă și am agățat în ea, nu am mai avut ce să fac și am stat. A bătut și vântul.

Două ore a strigat călugărul după ajutor din mijlocul râului Mureş. L-a auzit în cele din urmă un cioban, care s-a dus într-un suflet la mănăstire să dea alarma. Călugării de acolo n-au fost însă deloc impresionaţi.

Am auzit cum a strigatș și l-am întrebat, iar el a zis către mine că stă de două ceasuri acolo și nu vine nimeni să-l ajute. M-am dus la mănăstire, a ieșit un preot și i-am spus că îi un călugar aicea rămas pe apa și a zis către mine că iasă el”, povestește bărbatul.

Culmea este că preotul avea un telefon mobil la el, dar nu s-a gândit să ceară ajutorul la 112.

„Am sunat pe cineva dar nu a putut să vină că a fost plecat la Călugăreni, după aceea la Arad”, a povestit călugărul.

La insistenţele ciobanului, păstorul a chemat în cele din urmă pompieri.

„S-a intervenit cu cu trei salvatori cu barca pneumatică. Era speriat, stătea acolo de două ore, un pic îi frig afară, era ok, dar totuși speriat”, a declarat Coste Ovidiu, pompier-plutonier major.

Dacă nu trec cu bacul, călugării ar avea de ocolit cel puţin 20 de kilometri pentru a ajunge în localităţile de vizavi de mănăstirea lor.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”