Câini incendiați lângă adăpostul de animale

Data publicării:
caini

Imagini cumplite suprinse în zona unui adăpost de animale din Slatina. Mai mulţi câini au fost incendiaţi, iar oamenii din zonă şi activiştii dau vina chiar pe angajaţii centrului. Primăria în subordinea căreia se află adăpostul neagă vehement orice implicare a angajaţilor. Poliţia îi caută pe vinovaţi.

Cadavrele carbonizate a cinci câini au fost descoperite de câţiva localnici care au anunţat voluntarii de la Mişcarea Dreptate pentru Animale.

I-au împuşcat vânătorii şi că le-au dat foc colo la stâlp”, spune un tânăr.

Oamenii din zonă sunt convinşi că animalele provin de la adăpostul de animele şi spun că nu ar fi prima dată când angajaţii nu au grijă de câini.

Îngroziţi de ce au descoperit la faţa locului, reprezentanţii asociaţiei au anunţat imediat poliţia.

Cosmina Cerva, Mişcarea Dreptate pentru Animale: A venit un criminalist la faţa locului şi acum este un dosar de cercetare. Este unul dintre multele acte de cruzime asupra animalelor, acte care rămân ori cu autor necunoscut, ori fără pedeapsă.

Reprezentanţii adăpostului nu au comentat acuzaţiile, în schimb autorităţile în subordinea cărora se află centrul sunt convinse că angajaţii nu sunt autorii actelor de cruzime.

Mugurel Manea, purtător de cuvânt Primăria Slatina: Primăria Slatina respinge cu fermitate pozele şi acuzele aduse de ONG-ul cu pricina, mă rog ,spun că sunt pentru protecţia animalelor. Noi nu ne-am preta niciodată la asemenea practici şi, de aceea, noi ne rezervăm dreptul de acţiona în instanţă ong-UL menţionat.

Poliţia încearcă să afle cine sunt vinovaţii.

Alina Dicu, purtător de cuvânt al IPJ Olt: În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere a animalelor fără drept cu intenţie.

În adăpostul din Slatina trăiesc 170 de câini.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri