Bucureștiul va avea 3 parcuri noi. Unde vor fi amenajate spațiile de recreere promise de primari
Data publicării:
În an electoral, primarii din București promit trei parcuri noi și încă unul modernizat. Proiectele arată bine: zonele de relaxare vor avea mulți copaci, lac artificial, locuri de joacă și piste pentru skateboard. Nu este, însă, foarte sigur dacă toate vor deveni realitate.
Lacul artificial e primul de acest fel amenajat în București în ultimele trei decenii și va fi umplut cu apă extrasă prin puțuri de mare adâncime.
-Când estimează că va fi gata?
-Sperăm că odată cu venirea primăverii să putem să-i dăm drumul.
Robert Negoiță - primarul Sectorului 3: Vom avea și un lac la care lucrăm deja, la parc se lucrează deja. Ne-am propus ca până-n vară acest parc să fie gata.
Un parc de trei hectare va apărea și la periferia Sectorului 4. Pe bulevardul Metalurgiei, în zona nou-dezvoltată unde locuiesc peste 30.000 de oameni.
Daniel Băluță - primarul sectorului 4: Aproape jumătate din suprafață va fi ocupată de pomi, vom avea locuri de joacă pentru copii, zone de fitness, avem piste pentru skateboarderi și pentru bikeri.
Primăria Sectorului 4 va plăti pentru exproprierea terenului 10 milioane de lei, iar investiţia totală se ridică la 31 de milioane de lei. Autorităţile promit că parcul va fi gata la sfârşitul anului viitor.
-Foarte frumos ar fi și foarte util ar fi pentru toți copiii din cartier.
Un alt parc va apărea și-n Prelungirea Ghencea, o altă zonă înțesată de construcții noi, dar fără niciun spațiu public de recreere. Așa că primăria Sectorului 6 va transforma în parc două hectare din terenul fostelor sere Militari.
Gabriel Mutu - primarul Sectorului 6: Am decis ca în propunerea de buget pentru anul 2020 să prindem o sumă de bani care să ne permită fie să facem expropriere și să începem amenajarea unui parc, fie, dacă reușim să primim terenul de la ADS printr-o hotărâre de Guvern, să avem banii disponibili.
Considerat a doua deltă a Bucureștiului, parcul Sticlăriei, din Sectorul 2, va fi înfrumusețat cu trei milioane de euro, fonduri nerambursabile. În urmă cu 40 de ani, regimul socialist i-a cimentat aleile din jurul ochiurilor de apă, l-a iluminat și i-a montat bănci pentru relaxarea clasei muncitoare. În 1990 a fost revendicat, în 2017... judecătorii l-au repus în actele primăriei Sectorului 2. Acum, are pagină proprie de Facebook și așteaptă investiția.