Se vânează astăzi fiecare bucată de teren. Nu contează dacă e situată între alte blocuri şi lipită de case.
Preţul convinge, un metru pătrat este la jumătate faţă de anii de boom imobiliar. Astfel a procedat şi Bogdan Plugaru. A construit două imobile în zona Eroii Revoluţiei. Fără grădini sau parcări pentru toate imobilele, altele par a fi avantajele căutate:
„Avem magazinele aproape, au de unde alege, școli la fel, suntem la 3 km de centrul Capitalei”, spune Bogdan Plugaru.
Preţul atrage.„Astfel de unități sunt bune ca preț și ca localizare. Nu oferă, însă, facilități ca un ansamblu imobiliar. Prețurile sunt în jur de 50.000-60.000 pentru garsoniere, sunt apartamente cu 2 camere la 75.000 de euro”, afirmă Vlad Vlăsceanu, analist imobiliar.
Costul redus nu suplineşte lipsa luminii. Dezvoltatorii imobiliari au construit clădiri atât de apropiate, încât îți poți cumpăra un apartament cu vedere în bucătăria sau sufrageria altui locatar.
Situaţia este tot mai frecventă în cartierele bucureştene.
„Nu putem împăca și capra, și varza, pentru că în situația asta suntem. S-ar putea dezvolta cartiere de case mai ieftine, dar in zonele limitrofe ale orașului”, explică arhitectul Cristian Mihu.
Un metru pătrat se vinde acum cu puţin peste 1.100 de euro. Preţul convenabil face uitate detalii ale confortului personal.